Cupa Timișului-Sânandrei

Cupa Timișului-Sânandrei – Etapa încinsă

Se anunța cod portocaliu de caniculă. Suntem la jumătatea lunii mai, dar temperaturile sunt de plină vară, iar noi am aflat cu doar câteva zile înainte că vom concura într-o nouă locație. Probabil mulți s-au pregătit pentru un astfel de traseu, dar nu tot timpul se întâmplă așa cum îți planifici, iar din cauza unor lucrări la infrastructura locală, nu am mai putut concura la Becicherecul Mic. Totuși, organizatorii au reușit pe ultima sută de metri să pună în desfășurare o etapă pe platforma betonată Gartner, lângă Sânandrei, făcând astfel rocada cu etapa din Becicherec, care se va desfășura în august. Anul trecut am fost la Sânandrei în calitate de spectator, așa că știam cât de cât locația și mai ales faptul că aici, fiind în câmp, nu prea ai parte de umbră.

Dar problema noastră mai mare a fost că acesta este cel mai lung și cel mai rapid traseu din Campionat, iar mașina noastră încă nu are motorul pe care-l dorim. Știam și că liniile drepte au între 400 și 500 metri, deci trebuia să folosim fiecare căluț putere dezvoltat acum 20 de ani pe micul motor de 1.1 litri. Nu era un traseu tehnic, cu toate că cele 20 de jaloane de la finalul liniilor drepte trebuiau parcurse cât mai repede. Așa că ne-am pus pe modificat ce s-a mai putut.

E o plăcere aparte să vezi cum mașina se transformă în ceea ce ți-ai imaginat, chiar dacă mai e cale lungă până e gata. În primul rând, ca să obținem simplu ceva mai mult suflu, am montat un filtru de aer și am redirecționat aerul rece printr-o carcasă dedicată, care parcă parcă a ajutat câtuși de puțin. Procentual, la 60 de cai putere, orice modificare crește puterea. Apoi, eu aveam nevoie de mai mult spațiu în habitaclu, mai ales la cap, pentru că îți muți privirea destul de des, iar cu casca în cap atingeam plafonul. Acesta fiind mai coborât, din cauza trapei. Nu a fost o problemă să găsim un scaun frumos, ușor, care să împace și activitățile de zi cu zi, nu doar cele competiționale, dar un scaun de competiție are nevoie de un suport dedicat. Din fericire avem prieteni care sar în ajutor, așa că am reușit să construim un suport dedicat, poziționat cât mai aproape de podea, iar împreună cu volanul cu diametru mai mic, și centurile în 4 puncte, acum poziția la volan este aproape ideală, iar felul în care simți mașina se simte total diferit. Aproape că nu mă mai interesa că sub capotă sunt doar 60 de cai putere, iar vitezele pe linia dreaptă erau de peste 160 km/h pentru cele mai puternice mașini.

Duminică dimineața ne-am așezat frumos în parcul tehnic și imediat am aflat cum se vor desfășura ostilitățile. Pentru că traseul era mult mai mult și în formă de pătrat, fiecare pilot putea avea câteva ture de recunoștere la volanul mașiniilor. Astfel am putut vedea mai bine cât de departe sunt poziționate jaloane, dar mai ales cum era suprafața de rulare, deoarece pe unele viraje încă era asfalt peticit. Cu toate acestea, odată ce intrai pe linia dreaptă te puteai concentra numai pe frânări.

Ca de obicei am intrat al doilea pe traseu și imediat am simțit mașina foarte foarte bine. În ciuda puterii mici, era dornică să tragă până în limitatorul de turație, iar schimbările de viteză era agresive, dar precise. La frânări mă ajutam de frâna de motor, iar jaloanele le parcurgeam bine, chiar dacă servo direcția încă ne face feste. O manșă de concurs consta în parcurgerea de două ori a traseului, iar la final timpul a fost mulțumitor. Știam că am ajuns la limita de putere a mașinii și mai mult nu prea se mai putea face. Cu toate acestea, nu eram la o diferență atât de mare față de ceilalți concurenți din clasa noastră. Limita de care vorbeam s-a văzut și în evoluția co-echipierului Adi Ivanici, care a parcurs traseul tot în același interval timp. Abia în Clasa 3 s-au văzut adevăratele schimbări de timpi.

Motoarele de putere și-au spus cuvântul, iar Baru Cosmin la volanul unui Volkswagen Golf GTI a reușit un timp cu aproape 30 de secunde mai bun decât al nostru. Cu toate acestea, imediat după, favoritul publicului, Stepan Darius la volanul unui Opel GT a reușit să coboare sub borna de 3 minute, cu un timp impresionant de 2:57 de secunde. Apoi restul concurenților din Clasa 3 au alergat în jur de 3 minute pe traseul de aproape 4 km. În clasa Junior, Baru Albert a revenit după incidentul din etapa trecută, obținând un timp bun pentru vârsta sa de doar 11 ani. În prima manșă am intrat pe traseu câte un singur concurent, fapt ce a prelungit foarte mult timpul de așteptare, iar după 2 ore încă nu au intrat toți piloții în manșă. Astfel s-a decis ca manșa a doua să se desfășoare cu doi concurenți simultan pe traseu, al doilea plecând la 1 minut după primul. În acest fel, am scurtat la jumătate timpul de așteptare, iar datorită traseului lung, nu era posibilitatea să fii incomodat nici în față, nici în spate, în caz că îl ajungi din urmă.

În pauza dintre manșe am refăcut strategia, am discutat despre viteza de intrare în jaloane, despre treapta selectată și zona de frânare. Cu toate acestea, îmi era greu să cred că voi putea îmbunătăți timpul din prima manșă, mai ales cu mica emoție că suntem doi piloți pe traseu. Vorba lungă, sărăcia omului, atunci când a plecat primul concurent, iar eu așteptam să treacă minutul până la startul meu, nu mai aveam nicio emoție. În momentul în care s-a dat startul aveam în minte fiecare părticică din traseu. Am plecat în a doua manșă mai încrezător, dar imediat am văzut martorul de temperatură a apei aprins. Chiar și așa, voiam ca mașina să reziste cele 6-7 minute cât mai aveam de parcurs eu și Adi manșa a doua. Până la final, cu mașina mirosind puternic a metal încins de la frâne, am reușit să ne îmbunătățim timpul abia cu jumătate de secundă. Așa cum spuneam, pe traseu de viteză, aceasta este limita mașinii. Am așteptat cuminți să vedem ce se mai întâmplă în clasa noastră, și cât de mult își pot îmbunătăți timpul restul piloților. Andrei Moldovan, la volanul unui Honda Civic a reușit cel mai bun timp din Clasa 1 în a doua manșă, dar a fost penalizat pentru că a acroșat un jalon. La final, Marius Giurisici a câștigat Clasa 1 în etapa de la Sânandrei, cu un timp foarte apropiat de cel al piloților din Clasa 3. Clasamentul feminin devine din ce în ce mai competitiv, tot mai multe femei iau locul în stânga, și reușesc timpi excelenți. De acestă dată Roxana Florescu a urcat pe prima treaptă a podiumului urmată de Flori Pascu și Danciu Elena. Per total, toți piloții au reușit să mai doboare câte 1-2 secunde în manșa a doua, dar nefiind un traseu tehnic, aici au avut mai multe de spus, mașinile.

Abia așteptăm viitoarele etape, care se anunță cele mai spectaculoase de până acum. Asta deoarece se vor desfășura în centrul orașelor Lugoj în 29 mai și Timișoara, cândva în iulie. Etapele și traseul din orașe sunt cu atât mai spectaculoase, pentru că vom avea parte și de un public mult mai numeros. Sperăm să aducem mașina cât mai aproape de nivelul competițional pe care ni l-am imaginat la început.