Cum să conduci în siguranță pe zăpadă?

Poate că articolul acesta trebuia să vină mai repede, nu la sfârșit de martie, dar așa cum am văzut, primăvara se lasă așteptată, iar în această perioadă avem parte de condiții meteo imprevizibile. În mijlocul iernii, stăteam mai mult înăuntru, iar drumurile erau mai rare, așa că acum când vrem să călătorim, ne poate prinde pe neașteptate ”o ultimă zăpadă” sau temperaturi scăzute imediat cum apune soarele. Toate aceste lucruri ne pot lua prin surprindere, dacă nu suntem bine pregătiți. Așadar, aveți mai jos câteva sfaturi de luat în considerare, dacă intenționați să conduceți în zone mai puțin cunoscute, pe perioade mai lungi de timp:

Verificați din mai multe surse, starea vremii în zona unde călătoriți.

Chiar dacă am intrat calendaristic în primăvară, încă sunt zone, mai ales la munte, unde pot fi căderi mari de zăpadă. Astfel, fiți pregătiți atât cu anvelope de iarnă, lanțuri, spray degivrant sau alte produse necesare, în caz că întâmpinați dificultăți. E mai bine să fii pregătit și precaut, decât să constați că îți lipsește ceva. Aplicațiile de pe telefonul mobil pot da erori în citirea vremii sau se poti schimba în câteva ore, așa că cel mai bine e să urmăriți și știrile sau chiar să vorbiți cu cineva din zona respectivă, dacă apar schimbări ale vremii.

Chiar dacă nu sunt precipitații sau căderi de zăpadă, noaptea se poate forma polei.

Nu doar zăpada neașteptată vă poate da bătăi de cap, ci mai ales poleiul format pe carosabil, odată ce temperatura aerului se apropie de 0 grade Celsius. Dacă vă prinde seara pe drum, dar nu numai, verificați constat temperatura exterioară. Poleiul este foarte înșelător, deoarece de cele mai multe ori nu este vizibil, așa că trebuie neapărat să avem mașina echipată cu anvelope de iarnă, care au o aderență mai bună în aceste condiții, dar mai ales să circulăm cu viteză redusă.

Nu bruscați comenzile.

Atunci când simțiți că suprafața asfaltului nu este cea mai aderentă, e bine să nu bruscăm volanul pe viraje, dar nici pedala de frână sau de accelerație. Orice bruscare poate duce la pierderea aderenței, implicit la controlul mașinii. Din păcate, sunt puțini cei care știu ce să facă într-o astfel de situație, de aceea e mai bine să fim precauți. Virajele se iau cât mai ușor, la o viteză de siguranță, iar frânarea se realizează cu volanul drept. Cu cât vă simțiți mai în control, cu atât mai bine, chiar dacă asta înseamnă că rulați sub viteza maximă admisă pe acea porțiune de drum.

Nu sunteți singuri pe drum

Chiar dacă mașina dvs este echipată corespunzător, iar dvs respectați regulile de conducere în situații neprevăzute, e cu atât mai bine să păstrați distanța față de alte vehicule. Acest lucru nu ajută doar la situațiile de frânare de urgență, dar și la vizibilitate, deoarece puteți să anticipați ce se întâmplă în față, plus că apa și mizeria aruncate de mașina din față nu vă va afecta atât de tare. Folosiți luminile de întâlnire pentru a fi văzut mai ușor, iar cele de ceață, doar când situația o cere.

Poartă centura de siguranță

Acesta nu este un sfat, ci o obligație, indiferent de condițiile meteo sau de anotimp. Centura de siguranță o să-ți ofere mai multă stabilitate în scaun, deci vei putea controla mai bine mișcările mașinii, mai ales când lucrurile nu par sub control. Tocmai din acest motiv, trebuie să lași distracțiile la o parte și să fii concentrat doar la condus, la starea asfaltului și la ceea ce fac alți participanți la trafic.

Vor veni și zile mai bune. Atunci când e cald afară și abia aștepți să conduci la apus, când se mai răcorește. Atunci când ești doar tu și mașina ta și te bucuri de condus. Când prinzi un drum de munte și te bucuri de fiecare viraj. Până atunci, să mai avem răbdare, pentru că toate aceste lucruri care ne fac mai precauți, de fapt ne fac niște șoferi mai buni.