Cu o cupă nu se face primăvară

Chiar dacă titlul acestui prim material scris din an, nu sună prea optimist, am început cum nu se putea mai bine sezonul competițional.

Pentru că video-urile sunt la mare cerere, iar algoritmii de social media mă împing spre astfel de content, mi-am propus ca aici pe blog să scriu mai mult lucrurile personale, cele de însemnătate pentru mine, nu neapărat test drive, interioare sau mașini noi, iar asta înseamnă bineînțeles, un epilog după fiecare etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș. Probabil nu voi ajunge la toate. Probabil nu voi avea rezultate care merită spuse mai departe, dar să știți că atunci când se întâmplă ceva important, va fi un material scris, fie din inimă, fie din creier.

Prima etapă nu este doar despre ziua de duminică, chiar dacă doar aia contează. Este despre întreaga pregătire întinsă pe mai multe luni, în sezonul pre-competițional, cum ne place să spunem. Încă de anul trecut, când echipa BIR Team a ratat “la mustață” un podium în clasamentul Clasei 2, ne-am propus să participăm la toate etapele cu o mașină mult mai pregătită. Pot spune că avem deja experiența traseelor, a etapelor, nu prea mai are ce să ne surprindă, doar noi trebuie să ne îmbunătățim. Iar pentru a face asta, trebuie să lucrăm la tehnică. Mașina poate, am văzut rezultatele de anul trecut. Dar totuși, o modificare importantă pentru acest tip de trasee, presupune o frână de mână hidraulică. Pentru întoarceri mai rapide, atât de necesare in lupta cu secundele.

Așa am ajuns la Petru Ianăș. Cel care știe deja mașina, obținând un rezultat formidabil în ultima etapă de anul trecut, când a fost pentru prima dată la volanul Peugeot-ului nostru. Atunci, în doar două manșe, și mai puțin de 3 minute pe traseu, ne-a spus toate îmbunătățirile de finețe, tehnică și performanță. Cu aproape o lună înainte de debutul sezonului 2026, am ajuns în garajul lui, pentru binemeritatele îmbunătățiri la mașină, dar și pentru sfaturi atât de esențiale. Acesta a făcut o treabă excelentă cu frâna de mână, cu repartitotul, plus alte modificări.

Dar apoi a urmat o perioadă destul de haotică, cu schimbări de logistică, înscrieri, vize medicale, pentru că din 2026, ca să participi într-un campionat organizat sub egida FRAS, trebuie să fii legitimat unui club sportiv și să ai acreditare FRAS. Le-am făcut și pe astea, acum putem spune că suntem piloți semi-profesioniști. Pentru mine rămâne un hobby, o metodă de a scoate adrenalina, iar dacă rezultatele apar, cu atât mai bine. Nu cred că vreau să trec și să fac din asta ceva la modul profesionist. Mă bucur de întâlnirea cu prieteni, socializare, întrecere pe tabelul de timpi și eventual, o gustare, după etapă.

Ai spune că 3-4 luni e foarte mult, dar nici nu ne-am dezmeticit bine că vine ziua de 22 martie, încă luna Mărțișorului, astfel, începe Raliul Mărțișorului. Nu pot să spun că mi-am inceput ziua într-un mod plăcut, dar despre asta poate că vom vorbi într-un material viitor. Era prima etapă din an, cea “de la Conti”, așa cum o știu cei din interior, pe un traseu de viteză, dar și tehnică pe alocuri, mai ales la întoarceri. Toată parcarea, unde în timpul săptămânii, e plină de mașinile “corporatiștilor”, era acum goală, și abia atunci îți dai seama cât de mare, și potrivită e pentru o astfel de etapă. După vreo 2 ani în care la prima etapă am avut parte de ploi, anul acesta am fost întâmpinați pe margine de copacii înfloriți, ce mai? o priveliște superbă, chiar dacă de la volan nu prea ai timp să-i admiri. În schimb, la BIR Team e frumos, deoarece noi concurăm în clase diferite, astfel, fiecare, avem timp să-l privim de pe margine pe celălalt.

După un briefing de început și o recunoaștere per pedes a traseului, la ora 10:01 intra primul concurent pe traseu. Eu eram al doilea. “Ridicam praful”. Pentru mine au fost primele minute când foloseam o frână de mână hidraulică. Dar știam foarte bine traseul, iar această nouă modificare, doar a îmbunătățit experiența. În acest campionat, contează cea mai bună manșă, astfel, putem spune că prima intrare pe traseu este mai mult “de control”. Să simți mașina, suprafața, dar totuși să ai și niște timpi de referință. Pentru mine a fost exact așa cum m-am așteptat. Doi piloți extrem de buni, în topul Clasei 1, iar apoi veneam eu. După prima manșă, mi-am dat seama că nu am cum să urc mai sus pe podiumul Clasei 1, diferența de timp era mult prea mare, dar măcar încerc să obțin un timp mai bine.

Lupta în Clasa 2, în schimb, acolo unde piloteaza coechipierul meu Adi Ivanici, a fost mult mai strânsă. Dar și aici, pilotul și mașina de pe locul 1, nu are cum să fie ajuns de restul mașinilor. Astfel, Adi chiar pot să zic că s-a luptat pentru podium. La final în schimb, l-a ratat la mai puțin de o secundă, chiar dacă timpul lui a fost mai bun decât cel pe care l-am realizat eu, în aceeași mașină.

În manșa a doua, fiecare și-a îmbunătățit timpii cu aproximativ 1-2 secunde, asta mai mult datorită faptului că s-a mai încălzit, praful s-a mai ridicat, dar și că efectiv am fost mai concentrați. Între manșe, am primit din nou niște sfaturi utile, de tehnică de pilotaj de la Petru, care m-au ajutat să-mi consolidez poziția a treia pe podium. Nu pot să spun că am stat fără emoții, pentru că ceilalți piloți din clasă, îmi “suflau în ceafă”, dar până la urmă, a fost o etapă cu rezultate predictibile. Cam asta se întâmplă la traseele de viteză. Dacă nu se fac greșeli de pilotaj, mașinile sunt cele care decid clasamentul.

Nu e nicio problemă, vom avea încă 10 etape în 2026, fiecare diferită, cu caracteristicile ei, iar asta mă bucură în acest campionat, că îți oferă nu mai puțin de 11 etape complexe, pe diferite trasee, încât să te bucuri de motorsport în condiții de siguranță.

Cu o cupă nu se face primăvară, dar trebuie să recunosc, arată bine această cupă în peisajul acesta primăvăratic. Sunt conștient că mai am mult de muncă. În primul rând să slăbesc, să am eu efectiv o condiție fizică mai bună. Apoi, să “absorb” cât mai eficient sfaturile celor mai experimentați despre cum ar trebui să folosești toate resursele mașinii, pentru a câștiga fiecare milisecundă pe traseu. Trebuie să stau mai mult la volanul mașinii, ca atunci când avem concurs, să stau cât mai puțin.

Sunt mulțumit de acest rezultat. Cam maximul ce îl puteam obține în această etapă. Trebuia să vedem un podium și pentru colegul Adi Ivanici, din simplul motiv că a alergat mai rapid, dar el concurează într-o clasă mai competitivă.

Urmează o etapă mult mai tehnică, unde diferențele de timpi sunt mai mai mici. În jurul Sălii de sport din Dumbrăvița, la liziera pădurii, printre păpădii, aș putea spune că este etapa preferată. Să vedem dacă toate sfaturile se prind de mine.

Pentru al treilea an la rând, principalul susținător pentru noi în acest campionat este Clinica de Recuperare Fiziotera Concept.

Fotografii realizate de Robert Sava