Condusul toamna – La ce trebuie să fim atenți?
Dacă ești la volan și citești asta, OPREȘTE-TE! Pune telefonul jos și trage pe dreapta. Sau așteaptă până ajungi la destinație. Poți continua atunci. Mulțumesc!
Ultimul raport al Poliției Române spune că vara aceasta numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%. Totodată numărul persoanelor decedate în astfel de accidente a fost redus cu 47%. Anul acesta a fost unul mai ciudat din punctul de vedere al deplasării, iar polițiștii au fost mult mai prezenți pe șosele, efectuând zilnic controale pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța circulației. Potrivit IGPR, în periaoda iunie-august 2020, au fost aplicate 15.000 de sancțiuni contravenționale, iar mai mult de 1150 de permise de conducere au fost reținute ca măsuri complementare.
”Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenționale, in fiecare caz, fiind reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în vedere suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Pentru conducerea sub influența unor substanțe psihoactive, au fost constatate 30 de infracțiuni, iar 36 de fapte de conducere sub influența alcoolului”, a transmis Poliția Română. Toate aceste acțiuni sunt binevenite, dar ca să reducem cu adevărat accidentele trebuie să acționăm personal și să prevenim acolo unde se poate. În orice caz, atenția la câteva elemente și pericole specifice acestui anotimp, trebuie să fie prioritară.
Frunzele căzătoare
Pentru mine și pentru pozele pe care le fac pe blog, un covor de frunze arămii poate fi perfect, dar nu și dacă ești la volan, pe un drum circulat. În primul rând frunzele ude sunt foarte alunecoase și te pot face să pierzi controlul volanului foarte ușor. Apoi, acestea fiind aruncate mai mult spre exteriorul soșelei, pot ascunde gropi, denivelări sau chiar șanțuri. Cel mai bine ar fi să le eviți complet atunci când conduci și să le admiri doar după ce ai parcat în siguranță.
Începutul școlii
Chiar dacă anul acesta multe școli au început în sistem hibrid, totuși, mulți părinți își duc personal copiii la școală, din diverite movite, ce țin în mare parte de siguranță, mai ales în 2020. Asta înseamnă că traficul e din ce în ce mai aglomerat. Copiii care sunt în grup sunt de obicei mai neatenți, așa că ne rămâne nouă datoria să sporim atenția în preajma școlilor sau la traversarea pietonilor. Cel mai bine ar fi să evităm pe cât posibil orele de începere și cel finale ale școlilor.
Schimbă anvelopele de vară
Chiar dacă nu se specifică clar data la care suntem obligați să ne schimbăm roțile de vară cu cele de iarnă, în anotimpul de toamnă, vremea este foarte schimbătoare. Dacă știm că vom face un drum mai lung, în zone mai puțin cunoscute sau dacă vom conduce foarte târziu în noapte sau foarte devreme dimineața, cel mai bine ar fi să ne pregătim din timp. Toamna poate aduce vreme călduroasă la prânz, dar până seara să apară ceață, iar spre dimineață, chiar polei.
Starea de sănătate
În 2020, acesta este un subiect sensibil, dar intrăm în sezonul virozelor, așa că trebuie să fim atenți și la starea noastră de sănătate. Un strănut la viteze ridicate poate cauza un accident sau o stare de amețeală sau oboseală este foarte periculoasă pentru a conduce. Cel mai bine ar fi să avem la îndemână câteva măsuri de combatere: șervețele, picături sau medicamente care nu provoacă somnolență.
Animalele
Toamna este un anotimp cu multă activitate și în rândul animalelor. Urși, cerbi sau animale mici sunt mai active toamna, tocmai pentru a strânge pentru sezonul rece, așa că dacă vedeți animale pe marginea drumului, reduceți viteza și încercați să avertizați și alți conducători la trafic.
Pe lângă toate acestea rămân valabile toate celelalte lucruri importante: fără telefon la volan, cu centura de siguranță pusă, reducem viteza, mărim distanța de siguranță și încercăm să anticipăm traficul. Aveți grijă!
surse: https://www.pdc.ro/articole/cum-sa-conduci-in-siguranta-toamna-174
https://www.news.ro/social/politia-romana-vara-aceasta-numarul-accidentelor-rutiere-produse-pe-autostrazi-a-scazut-cu-43-1922401517002020102219517328