Cele mai puternice masini cu transmisie manuală din România
După ce am văzut noul Porsche Cayman GT4, care vrea să readucă spiritul condusului aşa cum era odată, adică cu motor aspirat de 385 de cai putere şi transmisie manuală, m-am gândit că ar trebui să văd dacă sunt la ora actuală alte maşini care să-ţi ofere aceste senzaţii. Iată un top 6 al celor mai puternice maşini disponibile la vânzare în România, toate având cutie manuală.
Subaru Impreza
Prima maşină prezentă în top este şi cea mai ieftină dintre ele, fiind cu 1 euro sub pragul pshihologic de 10.000 de euro. Bineînţeles, varianta despre care vorbim nu este una stock, puterea fiind urcată la 360 de cai putere. Totuşi dacă ne gândim la palmaresul în competiţiile de raliu al modelului Impreza şi la tracţiunea integrală cu distribuţie aproape perfectă, totul combinat cu o cutie manuală, am putea spune că această maşină este de-a dreptul distractivă, pe orice suprafaţă. Anunţul îl găsiţi aici
Mitsubishi Lancer Evo X
Eternul rival al Subaru-lui Impreza, modelul Lancer Evo, este ceva mai puternic, dar şi acesta a suferit unele modificări. Chiar dacă vorbim despre ultima generaţie Lancer Evo, motorul de 2 litri al acestuia producea în standard 295 de cai putere. Exemplarul care este pus la vânzare în Bucureşti se laudă cu 401 cai putere, cuplaţi, bineînţeles la o transmisie manuală. Având în vedere că alte modele Lancer Evo nu vor mai fi fabricate, putem spune că această versiune va deveni una clasică. Anunţul îl găsiţi aici
Audi RS4
Acum nu mai avem de a face cu o maşină modificată. Puterea maximă de 420 de cai putere al unui Audi RS4 este livrată de către un motor V8 aspirat cu cilindreea de 4.2 litri. Exemplarul pus la vânzare are caroseria sedan şi se prezintă într-o condiţie exemplară. Acesta este printre ultimele modele RS4 construite oldschool. Anunţul îl găsiţi aici
Ford Mustang Shelby 500
Deja pe podium urcă doar maşini a căror motoare dezvoltă peste 500 de cai putere. Este şi cazul Ford-ului Mustang GT500, un nume de legendă pentru industria auto. Exemplarul din imagini este fabricat în 2007, dar încă îşi păstrează caracterul american. Cu un motor imens de 5.4 litri care produce 500 de cai putere, nu te-ai aştepta ca transmisia să fie manuală. Se pare că totuşi americanilor le place să simtă schimbările de viteză. Anunţul îl găsiţi aici
Lamborghini Murcielago
Lamborghini Murcielago este ultimul model care a folosit motorul V12 lansat pe modelul Miura. Toate motoarele V12 Lamborghini sunt opere de artă, iar acesta nu face excepţie. Cu o cilindree de 6.2 litri şi producând 580 de cai putere este unul dintre cele mai mari motoare la care este cuplată o transmisie manuală. Astăzi nu se mai fabrică modele Lamborghini având cutie manuală, aşa că acest exemplar şi-ar putea creşte preţul în viitor. Anunţul îl găsiţi aici
Porsche 911
Exemplarul din anunţul de mai jos nu este un Porsche 911 oarecare. Acesta vine cu un kit de putere impresionant, de la tunerul 9ff, motorul boxer de 3.6 litri atinge o putere maximă de 910 cai putere!! Kitul exterior este furnizat de Techart, iar faptul că această maşină vine cu o transmisie manuală, cu un singur ambreiaj, pentru toată acea putere este cu adevărat impresionant. Anunţul îl găsiţi aici