Cele mai nebune creaţii de la SEMA 2016
Saloanele Auto reprezintă locul în care producătorii auto îşi etalează ultimele creaţii automobilistice, prezintă concepte pentru viitor, dar şi testează reacţiile publicului atunci când vor să schimbe ceva în gamă. În cadrul unui salon auto, toţi încearcă să fie cât mai extravaganţi, cât mai spectaculoşi, pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Dar ce nu ştiu producătorii auto e că, mulţi dintre acei clienţi, după ce îşi cumpără maşina mult dorită, vor să o schimbe. Nu cu alt model, ci mai degrabă să o îmbunătăţească. După ce fac asta, la rândul lor vin să o prezinte în cadrul unui salon de tuning. De multe ori, creaţiile oamenilor sunt mult mai spectaculoase decât şi-ar putea imagina cineva vreodată. Tocmai din acest motiv avem anul acesta în cadrul SEMA, o Toyota GT86 propulsată de un motor V8 de proveninenţă Ferrari 458 italia, un Mustang din 1967 cu 1000 de cai putere, dar şi multe altele. Acestea sunt cele mai nebune creaţii de la SEMA 2016.
Vedeta show-ului, pentru mine, a fost o Toyota GT86 lăţită la maxim şi sub capota căreia trona un superb V8 provenit de la un Ferrari 458. Mi-a plăcut în special această maşină şi pentru că am urmărit îndreaproape construcţia ei şi am văzut atenţia la detalii şi dificultatea de a pune un astfel de motor pe o umilă Toyota. Maşina a fost construită special pentru Ryan Tuerck, pilot de drift, astfel, o vom vedea şi în acţiune cât de curând.
Nimeni nu s-a gândit până acum la un BMW M3 de primă generaţie, break în două portiere. Mulţi ne-am dorit să fi existat o variantă touring, dar nici chiar aşa. O companie specializată în produse pentru îngrijirea maşinii ne-a oferit o şansă să vedem un e30 M3 coupe break.
Se pare că nu doar micii producători şi independenţi au vrut să-şi expună ideile în cadrul SEMA 2016. Pe lângă BMW care a venit cu pachete M Performance pentru toate modelele, Toyota a investit mult în departamentul de tuning, aşa că anul acesta au venit cu aproape 30 de modele create special pentru acest eveniment. Probabil cea mai nebună creaţie a fost un Land Cruiser cu un motor V8 ce dezvoltă 2000 de cai putere. DA, venit “direct din fabrică”. Denumit Land Speed Cruiser, acest monstru poate atinge viteze de peste 300 km/h.
Compania Zero to 60 Design a prezentat un Ford Mustang cu elemente inspirate din noul Ford GT, pe care l-au denumit Mustang GTT. Bara faţă, pragurile, dar şi stopurile amintesc perfect de noul Ford GT, tocmai din acest motiv, oficialii Ford se gândesc să dea în judecată compania de tuning pentru acest kit. Sincer, aşa nu cred că ar mai exista multe astfel de firme.
Vorseinter a prezentat un kit foarte mişto pentru deja “bătrânul” Ferrari 458 Italia. Probabil nu a fost gata cel pentru noul 488 GTB sau vor să atragă clienţii de 458, pentru a împrospăta look-ul.
În cadrul SEMA nu vedem doar modificări totale, dar şi restaurări făcute ca la carte. Pentru că eu sunt un mare fan offroadere vechi, mi-a atras atenţia în special, un FJ43 readus la viaţă exact aşa cum trebuia să fie atunci când a ieşit pe porţie fabricii acum mai bine de 30 de ani.
Liberty Walk au făcut ceea ce ştiu ei mai bine şi anume, lăţesc prin aripi evazate tot felul de maşini. Anul acesta au ridicat ştafeta, prezentând un McLaren 650S cu un kit specific lor. Lângă acesta am văzut şi un Porsche 911 de generaţie ceva mai nouă, 997, modificat să fie o interpretare a legendarului 911 “Slant Nose”.
Am văzut şi primul program de tuning pentru noul Lexus LC500. Chiar dacă foarte subtil, maşina este încă extrem de nouă pentru a putea fi modificată total.
O altă maşină prezentată, dar încă în stadiul de “concept”, este o Mazda RX7 cu patru motoare rotative, ce dezvoltă peste 1800 de cai putere, aceasta fiind şi prima Mazda RX7 cu tracţiune integrală. Chiar dacă este construită de un independent, Rob Dahm, proprietarul maşinii a primit indicaţii pentru aerodinamică chiar de la Christian von Koenigsegg.
Acestea sunt doar câteva dintre creaţiile ce mi-au atras atenţia anul acesta la SEMA. Pot spune că aceste maşini au fost şi printre cele mai mediatizate, pentru că, desfăşurându-se în Las Vegas, SEMA ne arată o mulţime de maşini autohtone. Astfel, pick-up-urile înălţate, muscle-car-urile modificate şi modelele americane au fost la ordinea zilei. Las mai jos o colecţie a celorlalte automobile nebune despre care ori nu ştiu nimic, ori nu mai sunt multe de zis. Cu siguranţă SEMA este locul unde orice pasionat trebuie să ajungă, pentru că, chiar dacă în multe feluri reprezintă un kitsch, găseşti şi creaţii cu adevărat spectaculoase.
Toate imaginile aparţin şi sunt preluate de pe www.carscoops.com