Când rămâi fără puntea spate

Atunci când vrei să modifici o maşină veche, trebuie să te gândeşti la toate posibilităţile. A fost lovită, o recondiţionez bucată cu bucată, am sudat bine toate componentele? Acestea sunt lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a pune o putere imensă pe puntea spate a unui automobil vechi, mai ales când vrei să te lauzi în trafic cu opera ta. Se pare că acest şofer/mecanic din America, nu s-a gândit la toate posibilităţile aşa că atunci când a vrut să accelereze şi, probabil să facă un burnout, puntea spate se desprinde de caroserie. Este un moment jenant atât pentru şofer, dar în acelaşi timp destul de trist. Probabil această maşină era bucuria lui, iar acum stă culcată pe burtă. Totuşi, nu cred că reacţia pasagerilor care filmează trebuia să fie atât de exagerată. Vă rog, pentru cei care ascultă cu căşti, să daţi volumul mai mic.