Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?

Așa cum ați citit la finalul articolului de ieri, am ”grăbit” venirea Peugeot-ului 106 pentru a participa la ultima etapă din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș. Știam încă de acum câteva săptămâni că se va desfășura în Timișoara, într-o parcare, deci unde mașinile nu necesită putere excesivă, în plus știam că vor fi prezenți mulți spectatori. Chiar și în condiții de pandemie, lumea e mai mult decât interesată de competițiile sportive, copiii sunt atrași de mașini și zgomot, iar pentru mine putea să însemne chiar și ”cursa de casă”, deoarece numai am coborât din bloc direct pe traseu. În mare asta ar rezuma duminica trecută, dar până să ajungem aici a fost un drum lung. Și nu, nu mă refer la cel prin care am adus mașina în Timișoara.

În următoarea zi în care ne-am dezmeticit că avem o mașină cu care putem să concurăm, a urmat verificarea acesteia. Am căutat service-uri și așa am ajuns la un tip care avea pe perete niște poze cu un Golf 1 pe un traseu de macadam și pe unul de viteză în coastă. Știam că am ajuns în locul cel bun. Când a auzit că suntem amatori și vrem să participăm la prima noastră etapă, imediat a depanat amintiri din anii 90, și ne spunea cum a alergat cu acel Golf. A fost din nou, un moment de realizare că am făcut pasul cel bun. Dar nu fără probleme. Deoarece frânele de pe puntea spate erau aproape inexistente, la fel și frâna de mână. Direcția încă mai făcea feste de la lichidul de servo, dar noi mai aveam două zile până la cursă.

Știam că nu vom avea nicio șansă să comandăm piesele de care aveam nevoie, așa că ne-am luat inima în dinți și am zis că vom participa așa cum e, fără să mergem prea tare. Seara am primit pe mail traseul de duminică. Era atât de întortocheat, încât m-au apucat toate emoțiile. Am început să-l studiez cât am putut de bine, încât seara l-am și visat. Am adormit cu gândul la fiecare viraj, iar a doua zi am decis să-l parcurg cu o altă mașină, ceva mai mare. Ce mi-a dat cele mai mari emoții a fost întoarcerea după un copac, la care eram convins că trebuie frâna de mână. Dar am uitat că Peugeot 106 are numai 3.6 metri. Deja era prea târziu pentru alte teste și antrenamente, trebuia să ne prezentăm în parcul tehnic, la ora 9.

Prognoza meteo spunea că vom avea parte de ploi, o altă emoție, deoarece nu știam cât de aderente vor fi anvelopele, în ciuda modelului performant. Acea dimineață a fost rece, dar nu ploua. Pentru mine a fost cel mai bun lucru. Mi-am îmbrăcat combinezonul galben cu negru comandat încă dinainte să am mașina și am plecat spre prima mea cursă în calitate de pilot debutant. Tocmai aflasem că voi intra al doilea pe traseu, așa că nu vreți să știți emoțiile pe care le-am avut. În tot răul a fost și un bine, deoarece s-a terminat repede și nu am avut timp să mă gândesc prea mult la alte lucruri. A urmat ședința tehnică, parcurgerea traseului pe jos și ultimul biefing. La ora 10:01 pleca prima mașină.

M-am aliniat la start. Arbitrul îmi spune că la 10:04, minut plin, pot să plec. Au fost cele mai lungi 3 minute de așteptare. Aveam combinezonul și casca. Mă simțeam în siguranță, dar în același timp palmele îmi erau transpirate. Poate trebuia să am și mănuși? În mintea mea erau numai opturile pe care trebuia să le fac pe traseu, fără să greșesc. Prea puțin mă interesa timpul. Nu știam cum se va comporta mașina fără frâne, fără servo și cu cea mai mică putere dintre toate mașinile de la start. Se ridică steagul și am accelerat. Mașina se simțea extrem de mică pe traseu, iar de la volan simțeam că pot să o pun exact unde vreau. Asta mi-a dat încredere să trag cât mai mult. Totuși, aveam emoții cu frânele, așa că nu forțam prea mult pe accelerări. Viraj după viraj, începeam să cunosc tot mai bine mașina. Șasiul unui Peugeot 106 Sport este incredibil. Se simte extrem de dinamic, mai ales pe un traseu de îndemânare. La virajele strânse nu subvirează deloc, și este limitat de aderența anvelopelor. Nu am apucat să mă uit la vitezometru, tot traseul a l-am făcut în treapta a doua. O săptămână de pregătiri pentru 1:53 de minute.

M-am întors în parcul tehnic și atunci am simțit o descătușare. Eram bucuros și mai voiam. Se pare că deja am prins gustul. Prima manșă a decurs exact cum mă așteptam, acum era momentul coechipierului să intre, dar pentru că eram doi piloți pe aceeași mașină, și ca să avem timp să ne schimbăm atât la volan, cât și numerele de concurs, el intra penultimul. Am avut timp suficient să facem schimbul de experiență, să vedem alții cum parcurg traseul, mai ales cei din Clasa 1, clasa noastră. Odată cu această etapă, Marius Giurisici își adjudecă titlul la general și în Clasa 2, pilotând din nou extrem de curat și rapid. În Clasa 3, cel mai spectaculos parcurs a fost bineînțeles a lui Stepan Darius pe un Opel GT cu tracțiune pe puntea spate, toți cei prezenți admirând și aplaudând fiecare ieșire largă din viraje. Au fost înscriși la această etapă 31 de piloți, iar marea bucurie e faptul că nu trebuie să vii dintr-un mediu special, ci doar trebuie să îți placă mașinile, condusul și competiția. Așa am văzut la start mașini modificate, mașini de competiție, mașini stock. Plus clasamentul feminin unde le-am văzut pe Flori Pascu și Dalia Moga care au făcut o figură frumoasă, ca de obicei. Spectatorii s-au bucurat și de prezența lui Albert Baru, care la numai 11 ani, a reușit să parcurgă traseul extrem de bine, în ciuda faptului că era foarte tehnic și necesita dexteritate.

Există reguli stricte în acest Campionat. Dar nu sunt reguli care să răpească din bucuria de a participa. Am văzut cât de facil e accesul și înscrierea, totul într-un cadrul perfect organizat și sigur. Aici ai șansa să-ți testezi mașina, să-ți testezi calitățile de pilot, dar mai ales să socializezi, să vezi ce ai mai avea de îmbunătățit și ce mai e de schimbat. Imediat după ce am dat câteva ture pe jos, după ce mi-am filmat coechipierul și am băut o cafea, a fost momentul pentru manșa a doua.

Același lucru, dar acum aveam experiență. Un minut și 53 de secunde de experiență. Acum aveam mai multă încredere în mașină. Văzusem că se poate forța și mai mult, traseul îți permite. Aceleași opturi, 3 întoarceri după copac, frânări mai târzii și viraje abordate mai serios, iar timpul final a fost cu 5 secunde mai bun. Timpul final de 1:48 m-a clasat pe locul 10, iar Adi pe 8 cu 1:46 secunde. Nu eram nici măcar aproape de podium, dar nu am fost nici ultimii. Mașina cu cei mai puțin cai din cursă s-a comportat exemplar. Nu puteam să cerem mai mult în condițiile date.

Mi-am dorit de mult o astfel de experiență. Să experimentezi mașinile la maximul, în deplină siguranță. Competiția te schimbă. Te face mai disciplinat. Ești doar tu contra ceasului. Știu că mai am enorm până să mă consider un șofer bun, nici măcar un pilot. Dar cum spuneam și mai sus în articol, aici e un loc unde pasionații de mașini își dau întâlnire și unde tot timpul afli lucruri noi. Probabil că răsplata cea mai mare a fost când spectatorii au venit să vadă mașina de aproape, să te întrebe dacă pot să facă poze, iar copii voiau să urce la volan.

În extrasezon vom vedea ce se poate îmbunătăți atât la mașină, cât și la noi. Vom veni anul viitor mai competitivi. Mai pregătiți. Odată cu apariția acestui Peugeot 106 Sport în garaj vom avea invitați surpriză, poate chiar fani care vor să experimenteze cum e să concurezi. Vom fi piloți și instructori care ne vor arăta cum se manevrează corect mașina, greșelile pe care le facem la volan și unde trebuie să ne îmbunătățim. Am tras tare pentru a fi prezenți la ultima etapă. Poate că acum nopțile nedormite, emoțiile și gândurile de dinainte nu mai par atât de urâte. Totul e bine când se termină cu bine. Și apropo: ”când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?”

 

Mulțumesc pentru susținere coechipierului Adi Ivanici, Tani, Darius

Altsense Global Consulting – Promovare și marketing auto