Noul BMW Seria 3 – Referință

Acum șase luni mă aflam la volanul unui BMW 2002. Era construit într-un timp în care numele Seria 3 nici măcar nu era în planurile bavarezilor, dar ideea unui sedan construit pentru șofer era acolo. La începutul anilor 70, sedan putea fi considerat și un automobil cu două portiere. BMW 2002 oferea loc pentru patru pasageri, dar locul din stânga față era cel privilegiat. O mașină cu o direcție și un comportament rutier sportiv, dar care nu uita și părțile practice. Acesta am putea spune că este prefața unei istorii care se întinde acum mai mult de patru decenii. Imediat după ce BMW 2002 a ieșit din producție, a apărut primul Seria 3, iar restul e istorie.

bmw seria 3 Nu sunt multe mașini care pot fi considerate referința în clasă, indiferent de generație. Pentru hatchback-uri avem Volkswagen Golf, pentru limuzine, cu siguranță, Mercedes Benz S-Class, iar pentru sedanuri sportive, BMW Seria 3. Fiecare producător scoate ”un rival pentru Seria 3”. Unii reușesc, alții eșuează, dar cu fiecare generație, tot Seria 3 revine ca lider incontestabil al acestei clase. Acum șase ani, prima mașină pe care am condus-o de la BMW Grup West Premium Oradea, a fost un F30 320d. Avea o culoare maronie, iar interiorul era bej. În articol, țin minte că am scris că m-am simțit un pui de pilot când acționam padelele, iar la sfârșitul articolului l-am numit ”cel mai bun sedan din lume”. Între timp s-au schimbat multe, iar acei producători rivali și-au făcut bine temele, așa că ulterior noul Mercedes Benz C-Class mi s-a părut mai distractiv, Jaguar XE mai dinamic, iar noua Alfa Romeo Giulia mai sportivă. Cu toate acestea, BMW Seria 3, în ciuda faptului că a ”picat” pe locul al patrulea în clasă, tot a rămas referența. A rămas chiar și pentru noul model.

noul bmw seria 3 Pentru că asta fac bavarezii cu un model legendar cum este Seria 3. Îl îmbunătățesc în toate aspectele, știute doar de ei. Nu încearcă să fie mai bun decât Giulia, ci trebuie să fie mai bun ca generația precedentă. Au avut timp șase generații să perfecționeze această rețetă, iar acum, după ce am condus noua generație, pot să spun că Seria 3 a revenit acolo unde îi este locul.

noul bmw seria 3 ”Dacă nu e stricat, nu încerca să-l repari”. Cam asta este deviza bavarezilor în cazul noului Seria 3. Nu mă înțelegi greșit, din aproape toate punctele de vedere, inclusiv al design-ului, toate sunt noi, dar oarecum reinterpretate. Blocurile optice sunt în continuare unite cu grila, care a crescut mult în dimensiuni, dar nu pare deloc disproporționată. Și aceasta este unită, în stilul ultimelor modele BMW. Blocurile optice sunt agresive, înguste, alungite, iar singurul element discutabil este acea umflătură din bară care ”atinge” partea inferioară a farurilor. Sincer, am început să mă obișnuiesc cu acest artificiu de design, care totodată îi oferă personalitate și un caracter specific modelului. Privit din lateral, noul Seria 3 arată în continuare atletic, suplu, chiar dacă a crescut în dimensiuni. Ador efectiv arcuirea plafonului, care acum se alungește mai mult spre portbagaj. Un element tradițional, dar reinterpretat, este Hofmeister kink, celebra linie a geamurilor. Pe modelele anterioare, acesta se termina în rama geamurilor, dar pentru noul model, acesta rămâne pe montantul C. Posteriorul noului Seria 3 este mai mult o evoluție, decât o revoluție, cu toate că blocurile optice spate au stârnit un val de reacții, cum că ar fi copiate de la alți producători. Vă las pe voi să decideți.

bmw seria 3 Nu am cum să închei prezentarea design-ului fără să menționez superbul pachet M Sport și culoarea Portimao Blue. BMW Grup West Premium Oradea știe cum să configureze o mașină de test. În această configurație, plus farurile Laser și jantele de 19 inch, Seria 3 reușește să întoarcă capete, oriunde mergi. Pe mine unul, m-a convins noul limbaj de design. Este exact cum ar trebui să fie un Seria 3. Sportiv, dar business în același timp.

bmw seria 3 La prezentarea noului model, bavarezi au spus că nu au vrut să facă un Seria 5 mai mic, tocmai pentru a păstra personalitatea Seriei 3. Ei bine, nu le-a ieșit. Din primul moment în care m-am urcat la volan, m-am simțit ca într-un Seria 5. Volan foarte gros, instrumentar de bord complet digital, ecranul din mijlocul consolei central mult mai bine integrat în bord, plus scaunele mari. Această generație este cu 8 cm mai lungă și cu 4 cm mai lată decât un F30, de fapt, are aceleași dimensiuni exterioare cu un Seria 5 E39. Deci faza să nu fie un Seria 5, s-a oprit la această generație. Dar de ce nu ai vrea un model mai mic, implicit mai ieftin, dar care arată și se simte ca unul mai mare? Interiorul noului Seria 3 este un progres enorm față de generația precedentă. Începând de la design, materiale, spațiu și mai ales tehnologie. Da, sunt unele locuri unde regăsim plastic în loc de piele, precum la clasele mai mari, dar totuși, Seria 3 l-am putea încadra la ”entry-level” sedan în gama bavarezilor. Cum spuneam, oriunde s-a putut îmbunătăți, s-a îmbunătățit. Îmi place în mod deosebit materialul care acoperă consola centrală. Este din plastic, dar unul foarte calitativ, renunțându-se astfel la acel ”piano black” care se zgâria și lăsa amprente. Acum are un aspect metalic și oferă interiorul acea notă de sportivitate cum era necesar. S-a renunțat pe cât posibil la butoanele fizice, până și climatizarea este touch screen. Dar totuși, în această lume a ecranelor tactile, faptul că BMW a păstrat rotița sistemului iDrive, este cât se poate de benefică. Într-un fel te face nostalgic cât de ușor este să acționezi diferite comenzi, fără să îți iei ochii de la drum. Bineînțeles, ecranul sistemului de infotainment este touchscreen, dar m-am trezit că îl folosesc mult prea rar. În schimb, abia atunci când nu o mai ai, îți dai seama cât de utilă și comodă este comanda prin gesturi. Eram în mașinile rivalilor și voiam să dau volumul mai tare prin învârtirea degetului în aer.

bmw seria 3 Ecranul ce înlocuiește instrumentarul de bord este foarte lizibil, pe mine personal nu mă deranjează faptul că turometrul este gradat invers, dar spre deosebire de Audi, de exemplu, acesta nu este atât de configurabil. În plus, unele informații tipice modelelor BMW sunt acum regrupate în alte submeniuri. Necesită un timp de obișnuiță, dar mi-am dat seama că după un weekend cu mașina m-am învățat atât de bine, încât aproape era ceva firesc. La urma urmei, producătorii premium oferă liste foarte lungi de opționale, iar Seria 3-ul tău poate fi de la ”chel” la comparabil cu Seria 7.

Ceea ce nu se poate schimba este comportamentul pe șosea. Acolo de unde a venit renumele de Seria 3. Acolo unde se vede și se simte chintesența unui Seria 3.

Încă de când am aflat că BMW Grup West Premium Oradea va aduce noul Seria 3 la test, am știut unde vreau să-l conduc. Pe același drum pe care am fost cu un Seria 4, un M240i și cu Peugeotul meu. Mi se pare unul dintre cele mai bune drumuri pentru condus, din zonă. L-am numit Nurburgring-ul din munți. Pentru că are tot douăzeci și ceva de km de curbe largi, ace de păr, linii drepte nu foarte lungi, iar asfaltul este perfect, benzile sunt late, și cel mai important, nu este atât de circulat. Nu puteam să aleg un traseu mai bun să conduc sedanul care a pornit o întreagă clasă a limuzinelor pentru șofer.

Până acolo m-am familiarizat cu comenzile, cu motorul și transmisia, deoarece ca să ajungi pe DN1H, trebuie să ai răbdare pe DN1. Dar noul Seria 3 oferă o poziție de condus foarte sportivă, unde scaunul șoferului este poziționat foarte jos, iar picioarele aproape că îți stau pe orizontală. Astfel, poți să simți mai bine balansul mașinii. În plus, volanul foarte gros, probabil cel mai gros pe care l-am simțit într-o mașină din această clasă, îți oferă încredere în abordarea virajelor. Din Aleșd am făcut stânga și a început urcarea. Mașinile din fața noastră se împuținau, iar peisajul devenea mai sălbatic. Aș fi vrut ca pădurea să fie mai verde, dar imediat mi-am dat seama că nu mai am cum să fiu atent la priveliște. Am selectat modul Sport și am accelerat.

bmw seria 3 Acesta întărește direcția, iar răspunsul accelerației este mult mai prompt. Am tras levierul cutiei de viteză spre stânga, în modul Sport, iar turația creștea mult spre zona roșie. Toate electronicele mașinii îmi ofereau puterea și cuplul optim în funcție de apăsarea accelerației. Dar parcă voiam să simt și mai îndeaproape mașina. Așa că am tras padela din stânga și am blocat treapta a treia. Piciorul meu era înfipt în accelerație, trebuia să găsesc trasa ideală. În modul manual al cutiei de viteză, atunci când frânezi nu îți retrogradează, ca mai apoi să urce o treaptă, totul este gestionat de turația motorului. Este mult mai distractiv să conduci un Seria 3 în modul manual. Într-un fel e păcat că nu vom mai avea o cutie manuală pe acest model, dar cutia ZF cu 8 rapoarte își face treaba excelent, dacă știi să o gestionezi.

bmw seria 3 Nu eram nici măcar pe jumătatea urcării, iar eu deja nu îmi puteam stăpâni entuziasmul. De fiecare dată când roteam volanul parcă mutam roțile față cu mâna. Poți să pui botul mașinii exact unde vrei, iar direcția îți oferă un feedback incredibil. Aveam încredere și puteam să forțez și mai mult, deoarece știam că sub mine se află un sistem de tracțiune integrală. Poate că un Seria 3 ar trebui să fie exclusiv cu propulsie, dar când vezi ce aderență oferă puntea față, nu te deranjează cu nimic că trag toate cele patru roți. În niciun moment nu am simțit că mașina subvirează, din contră, se simțea foarte neutră, fără niciun pic de ruliu. Indiferent cât de tare viram sau ce schimb de direcție era, mașina stătea lipită de asfalt. Poziționezi botul perfect la intrarea în viraj, accelerezi și simți în spătarul scaunul cum masele se mută, pentru un control perfect. Acesta este fără îndoială punctul forte al noului Seria 3. Șasiul. Alfa Giulia poate că are o direcție mai exactă, dar Seria 3 oferă ”tot pachetul”. Mi-aș fi dorit ca sub capotă să fie un motor pe benzină sau măcar un diesel mai puternic, deoarece acest 320d, chiar dacă se încadrează în limitele clasei, rămâne un diesel care la 4000 de rotații pe minut se chinuie.

bmw seria 3 De pe vechea generație a fost păstrat motorul diesel B47 cu patru cilindri care produce 190 de cai putere și 400 Nm. Fișa tehnică spune că noua generație, echipată cu acest motor atinge 100 km/h în 7.1 secunde. Este o valoare foarte bună, chiar apropiată de un hot-hatch de generație precedentă, dar parcă la limită nu se simte așa vioi. La drum lung sau în oraș, este mai mult decât suficient, mai ales că transmisia ajută să ai cuplul maxim tot timpul. Poți să faci depășiri lungi sau rapide, dar în niciun caz nu te va băga în scaun. În schimb consumă aproximativ 6 l/100 km.

Noul BMW Seria 3 este distractiv datorită platformei, nu neapărat a motorului. Mașina te lasă să o arunci în viraje, dar trebuie să gestionezi tu puterea. Într-un fel asta ar trebui să facă un sedan gândit pentru șofer. Să fie plăcut când vrea șoferul. În rest să fie o limuzină business, luxoasă și pe alocuri confortabilă. Da, în cele mai multe situații, noul BMW Seria 3 este confortabil, silențios, cu niște scaune impecabile, dar pentru a fi atât de bun pe viraje, suspensia trebuie să fie fermă. În plus, pachetul M Sport aduce jante pe 19 inch, iar fiecare denivelare nu este absorbită deloc. Simți cum roțile lovesc gropile, iar după un timp devine deranjant. Sunt convins că niște jante mai mici ar rezolva această problemă sau măcar o presiune mai mică în anvelope. La mașinile noi, această valoare este de 2.6 bari și ajunge la 2.8.

O dată la 5-7 ani, lumea auto revine la referința începută acum mai bine de patru decenii. BMW face atât de bine un Seria 3 încât nu văd cum să fie detronat pe termen lung. Da, fiecare vine cu ceva nou, mai și mai, dar ca pachet, nu cred că găsești ceva mai bun ca Seria 3. Nici dacă începi să cauți în ograda bavarezilor. Multe s-au schimbat în ultimii 6 ani, dar concluzia primului meu articol rămâne aceeași: ”cel mai bun sedan din lume.”

Mulțumiri speciale BMW Grup West Premium Oradea pentru primul test în România cu noul BMW 320d

Foto: Christian Filipescu Photography