Accident LaFerrari în Budapesta

Cel mai nou hypercar ce poartă cu mândrie pe capotă “căluţul cabrat”, LaFerrari, este construit într-o ediţie limitată de doar 499 de unităţi. Ferrari a ales această decizie în special pentru a menţine exclusivitatea modelului, în ciuda preţului de peste 1.5 milioane de euro, dar şi din cauza multor şoferi neexperimentaţi care ar putea pune mâna sau piciorul pe un astfel de exemplar. Se pare că totuşi nu a fost de ajuns, motiv pentru care zilele trecute circula pe internet o imagine din capitala Ungariei, cu un LaFerrari cu partea frontală făcută zob. Se pare că şoferul nu a avut acţionate sistemele de siguranţă pasivă, iar datorită anvelopelor reci şi a carosabilului cu aderenţă scăzută, acesta a încercat o manevră de depăşire, dar spatele maşinii a pierdut controlul, şoferul neştiind să-l corecteze, a intrat în plin în trei maşini parcate. După două zile de la acest eveniment, a apărut şi filmarea de când s-a întâmplat accidentul. Din păcate, calitatea video-ului este foarte slabă, chiar nu ştiu ce fel de aparat este cel care a filmat şi de ce mai există în uz astăzi. Oricum, nu asta e important, ci faptul că astfel de maşini de peste 900 de cai putere, ajung pe mâna unor oameni total neexperimentaţi. Urmăriţi video-ul de mai jos şi trageţi singuri concluziile.

1498515837199798187

sursa: Carscoops, foto: Jalopnik