Despre
turatiiscrise.ro reprezintă dorinţa unui pasionat de automobile de a-şi pune pe “hârtie”, gândurile, testele şi orice părere despre ceea ce înseamnă automobilul.
Pentru mine, automobilul reprezintă mai mult decât un mijloc de transport, mai mult decât cuşca de metal care te duce de la punctul A la punctul B, reprezintă o trăire, o experienţă pe care am ocazia să o schimb la fiecare accelerelare, curbă luată mai “dinamic” sau privire a exteriorului. Reprezintă atenţia la detalii, la munca designerilor sau a inginerilor.
Îmi place mirosul unui automobil nou sau aerul specific unui automobil ieşit demult de pe linia de producţie, combinaţia de piele şi lemn sau plastic, zgomotul metalic a unei cutii de viteze manuale sau a cilindrilor motorului, îmi place să privesc exteriorul automobilelor care le conduc.
Odată cu acest blog, încerc să îmi fac un jurnal despre trăirile mele cu diferite automobile, de la cele mai noi lansate până la cele care încă fac legendă printre pasionaţi.