Un american la Craiova

0

Cine ar fi crezut acum ceva timp că România va produce nu unul, ci două SUV-uri pentru care mare parte a vesticilor europeni se vor călca în picioare doar pentru a le deține? Dacă vestitul Dacia Duster face furori prin Europa cum că ar fi cel mai ieftin SUV de pe piață, celelălalt reprezentant construit în Bănie, a ajuns la cifre record de producție în fabrica din Craiova. Ford Ecosport este propunerea americanilor în segmentul SUV-urilor de oraș sau de buget, având un preț de plecare de doar 12.000 euro și poate ajunge până la 20-21.000 de euro, într-o echipare completă. Prețul este ciudat de asemănător cu cel al SUV-ului românesc, dar toată lumea se jură că aceste două mașini sunt destinate către clienți diferiți. Deoarece încă nu am primit niciun Duster pentru test drive, rămâne să vă povestesc despre Ecosport, o propunere extrem de interesantă pentru un SUV de oraș.

30741650_10212099032653490_3214540372583645184_nModelul din testul de astăzi se află la a doua generație, cu toate că mulți spun că este doar un facelift consistent. Nu știu dacă ați văzut primul Ecosport, cu a sa roată de rezervă imensă, ce trona pe portbagaj, dar noul model este la ani lumină față de acea generație. În primul rând, din punctul de vedere al design-ului, noul Ford Ecosport este mult mai matur. Preia elemente de design de la frații mai mari și mai premium, iar asta înseamnă o imagine generală mult mai bună. În plus, avem o versiune ST-Line, pentru cine vrea un strop de sportivitate pe un SUV. Și cine nu ar vrea? Dotat cu acest pachet, Ecosport arată extrem de bine și nu își arată deloc clasa de preț din care face parte. Avem inclusiv blocuri optice cu xenon, lumini de zi cu tehnologie LED, o nouă grilă imensă, parcă preluată de la pick-up-ul Ranger, plus o bară frontală cu accente sportive. Mi se pare doar că proiectoarele de ceață, ce incorporează și semnalizările sunt o idee prea mari, fiind aproape cât blocurile optice și creează o senzație de disproporționalitate. Dar cum spuneam, este un pas mare față de generația precedentă, care arăta destul de ieftin.

30743758_10212099032533487_553587238248644608_nPentru modelul 2018, Ford a renunțat la roata de rezervă de pe hayon, iar acum Ecosport are o siluetă și un profil mult mai potrivit pentru un SUV de oraș. Din lateral, jantele mari au un design foarte frumos și se potrivesc de minune cu restul pachetului ST-Line. Pasajele roților sunt bombate și oferă mașinii un look mai masiv. Deoarece acest model se axează în principal pentru publicul tânăr, posibilitățile de personalizare sunt multiple. Modelul testat avea o superbă culoare Antrim Orange, iar plafonul era negru. Chiar zilele trecute stăteam la o trecere de cale ferată și am văzut un întreg marfar de vreo 20 de vagoane, plin cu modele Ecosport și aproape că nu am văzut 2 la fel. Îmi place în mod deosebit și forma blocurilor optice spate, dar și partea inferioară a bării posterioare. Totuși mi se pare că posteriorul se termină mult prea brusc. Prea drept, iar consola spate este mult prea scurtă, în comparație cu cea față. Totuși, vorbim de un SUV din clasa mică, pretabil pentru traficul urban, construit pe platforma Fordului Fiesta.

30742515_10212099024813294_7395723011271163904_nTot de la Fiesta preia mare parte din interior. Iar asta este poate cea mai bună decizie luată în privința unui SUV de buget. Noul design este foarte frumos, ergonomic și de calitate, în ciuda prețului mic. Planșa de bord este modernă, cu ecranul sistemului de infotainment poziționat deasupra, în raza vizuală, la fel ca la automobilele din clase superioare. Volanul preluat tot de la Fiesta este îmbrăcat în piele de foarte bună calitate și îți oferă o priză excelentă, mai ales că este teșit în partea inferioară. La fel de bine se simte și levierul schimbătorului de viteze, cu un design metalic, mic, ce îți ”cade” perfect în mâna dreaptă. Materialele și îmbinările sunt mult peste Dacia Duster, chiar dacă ambele modele sunt din aceeași categorie de preț. În plus, Ford Ecosport are dotări și poate fi echipat cu dotări ce nu sunt oferite nici măcar opțional pe Duster. Cruise control adaptiv, volan încălzit sau Android Auto și sistem de sonorizare de la B&O Play. Întreg design-ul bordului și a interiorului este peste așteptări, atunci când te gândești la SUV de sub 20.000 de euro. Singura problemă ar fi spațiul interior pentru pasagerii din spate și pentru portbagaj. Aici se vede că Ecosport este o mașină mică sau mai degrabă scurtă. Într-un fel, Ecosport este un Fiesta pe tocuri. Pentru drumuri scurte este arhisuficient, mai ales că dimensiunile îl fac candidatul perfect pentru parcările din oraș, dar 5 persoane cu tot cu bagajele aferente, cred că se cam înghesuie.

30707818_10212099187457360_3092915961141919744_n 30723774_10212099184617289_3944547219331350528_nSpuneam că noul Ecosport este un Fiesta pe tocuri, dar cât de mult a afectat ”urcarea pe tocuri”? Știm din articolul despre noul Fiesta că este un hatchback foarte dinamic, în schimb, Ecosport este axat mai mult pe partea confortabilă. Setările suspensiei sunt moi, cursa acestora este mai lungă, să facă față și ieșirilor ocazionale în afara asfaltului, așa că se simte un oarecare ruliu pe viraje. Asta însemnă că nu poți aruncă Ecosport la fel de bine pe viraje rapide. În plus, poziția la volan este destul de înaltă, fapt ce nu ajută la senzația de sportivitate. Cumva stai ”peste volan”, ceea ce nu este sportiv, dar ajută la vizibilitate. Oricum nu pentru asta a fost făcut Ecosport.

30707359_10212099036213579_3891409840995565568_nEchipat cu mult lăudatul motor de 1 litru și 3 cilindri, construit tot la Craiova, Ecosport este o mașină sprintenă, dar fără să te uimească. Chiar dacă teoretic par mulți, cei 125 de cai putere ai motorului pe benzină sunt taxați de cei doar 180 Nm produși. Chiar dacă forța de tragere este prezentă relativ de jos, trebuie să urci mult în turație pentru a exploata toată puterea. Totuși, cutia manuală este foarte bună, cu rapoarte exacte, fără să agațe, așa că dacă vrei, poți să ”mesteci în benzină” și să duci motorul spre zona roșie a turometrului. Doar că atunci consumul reflectă stilul de condus. Chiar dacă producătorul anunță 5.8 litri/100 km, în regim de test drive am obținut undeva în jur de 8l/100 km. S-ar putea să nu fie o valoare foarte mare, în funcție de stilul de condus și de km pe care îi faci.

30726981_10212099028493386_4101931567134277632_nAm stabilit până acum că Ford Ecosport este bine dotat, perfect pentru oraș, suficient de bun pentru un drum virajat, dar acesta mai are un as în mânecă. În ziua de astăzi, SUV-urile se cumpără pentru spațiul oferit, nu pentru capacitățile lor în afara asfaltului. Tocmai din acest motiv, Ford oferă doar o variantă Ecosport cu tracțiune integrală. Modelul oferit de Ford Carbenta Com avea doar tracțiune față, dar totuși am vrut să ne aventurăm în afara asfaltului. Nu departe de Băile 1 Mai, este o zonă, un deal pietros, ce i se spune Craterul Betfia. Să urci acolo ai nevoie de o gardă la sol mai înaltă, ceea ce Ecosport oferă, și să te înarmezi cu răbdare, deoarece suprafața drumului este plină de pietre. Din cauza pachetului ST-Line, ce vine cu jante mari și anvelope cu talon mic, confortul era puțin afectat, dar nu rău, și trebuia să mergem foarte încet. Au fost câteva porțini, pe urcare, unde mașina a patinat, dar cu un șofer mai experimentat în ale offroad-ului, Ecosport a urcat fără absolut nicio problemă, chiar și cu o roată în aer, până pe platoul de la Betfia. După ce am făcut o tură prin oraș cu o mașină gândită pentru traficul urban, aceeași mașină ne-a dus să vedem orașul și de sus. Cred că în loc de tracțiunea integrală, mai bine faceți niște cursuri de offroad, iar Ecosport se va descurca și vă va duce unde vreți.

30725391_10212098991252455_6500739603031392256_n 30727223_10212098984812294_3215306126597816320_nUn american la Craiova sau un român cu embleme americane? Ford Ecosport este construit în totalitate în țara noastră, iar peste 30% dintre componente sunt produse aici. Aproape că nu mai are legătură cu gigantul american. Totuși, pentru marea majoritate a cumpărătorilor, locul de asamblare este mai puțin important, așa că ne rămâne doar nouă, românilor, să ne bucurăm că Ecosport este construit aici. Pentru ceilalți, Ecosport rămâne un SUV de oraș, cu calități și dotări premium, dar la preț de ”criză”, gata să satisfacă nevoile unei familii sau a unui cumpărător care ocazional vrea să vadă și partea cealaltă a dealului.

 

Ford Ecosport ST-Line 1.0 Ecoboost 125 oferit pentru test drive de Ford Carbenta COM Oradea

30726057_10212099175977073_3292478571418746880_n 31044637_10212099174057025_4937656581446696960_n 30742301_10212099171016949_396791043267231744_n 30741564_10212099179497161_6850122045666099200_n 30741535_10212099182537237_7120675577673023488_n 30741226_10212099181097201_4824579494226427904_n 30740418_10212099168976898_8792118326328295424_n 30739889_10212099168416884_4643492334313406464_n 30739258_10212099182777243_5306334289212735488_n 30739184_10212099169256905_6477671372339281920_n 30738657_10212099170656940_7531667633951735808_n 30739180_10212099183537262_8698104588890275840_n 30729124_10212099188297381_6541055937052934144_n 30706725_10212099183217254_2490386204755755008_n

 

Share.

Leave a Reply