Test drive Audi Q8 – Târziu la masa SUV-urilor Coupe?

0

Zece ani! Atât a trecut de la lansarea primului SUV Coupe de mari dimensiuni. În 2008 BMW prezenta modelul X6, o mașină imensă, care avea o caroserie cât se poate de controversată. Combinația dintre un SUV și un Coupe nu trebuia să funcționeze, dar cumva bavarezii au reușit să facă din X6 un model de succes, mai ales când ne gândim că după un deceniu aproape toți producătorii oferă una sau mai multe astfel de caroserii în gamă. Totuși, Audi a stat și a așteptat. Sincer nu știu ce a așteptat, dar se pare că acum când o să apară a treia generație X6, acest trend nu mai are controversa spectaculoasă către public. Abia după 10 ani, germanii din Ingolstadt au decis că e timpul să construiască un SUV mai impractic decât Q7.

46817218_1890406207743319_4394900335890530304_nL-au botezat clasic Q8. Dar printr-o strategie de marketing, Q8 nu este doar Coupe-ul modelului Q7, ci un vârf de gamă, cel mai cel SUV din ograda celor de la Audi. Totodată este și cel mai controversat ca design. În ultimii ani, nu prea aveai ce să scrii despre design-ul modelelor Audi. Toate reprezentau doar o evoluție, cu mici artificii venite din partea iluminării și cam atât. Design-ul a ajuns să fie destul de plictisitor. Chiar credeam că Q8 va fi doar un Q7 cu mai puțin loc în portbagaj, dar după ce îl vezi prima dată, îți dai seama că este un model de sine stătător, ușor de recunoscut în trafic, dar și superior lui Q7. Să explic.

46525327_2179087745751527_7690838778344112128_nQ8 este primul Audi ce renunță la grila hexagonală, acum având opt laturi. În plus lamelele evidențiate în grilă sunt pe verticală. Întreaga grilă este mai proeminentă și fără îndoială este semnul distictiv al noului limbaj de design de la Audi. Blocurile optice, mult mai înguste decât la Q7 se aseamănă cu cele ale noului A7, dar nu pot să înțeleg de ce designerii au ales să poziționeze faza lungă sub farul subțire și agresiv. Dacă e să configurezi un Q8 într-o culoare deschisă, blocurile optice arată foarte ciudat, ca un fel de cearcăne sub ochi. Pe mine personal, acest artificiu mă deranjează foarte tare, dar întreaga parte frontală a noului Q8 este masivă, agresivă și complet nouă, încât abia dacă mai observi și farurile.

46507803_2168466403417748_6284078762308927488_nÎn trendul SUV-urilor Coupe, atât BMW cât și Mercedes Benz, au dus linia plafonului la extrem. În schimb Audi, a reușit să deseneze un Coupe, dar cu o linie mult mai apropiată de cea a unui SUV clasic. Da, plafonul este mai plonjat spre posterior, dar geamul al treilea nu este ”sugrumat”. În schimb au oferit linia de coupe prin luneta portbagajului, aceasta fiind mult mai înclinată. Aproape aceeași soluție de design o regăsim și la Audi A5, unde forma de coupe vine mai degrabă în extremitatea posterioară, decât în linia geamurilor. Pentru mine, Audi Q8 se aseamănă din profil cu un Q3 de generație mai veche, care nu este neapărut un lucru foarte bun. Totuși, Q8 vine cu ceva nou. Nu încearcă să copieze alte rețete câștigătoare, ci au dezvoltat un produs tipic lor. Acest lucru este de apreciat. Probabil că acest joc al proporțiilor a putut fi realizat și pentru că noul Q8 este atât de mare. Jantele măsoară 22 inch, dar abia dacă îți dai seama. Cele de iarnă pe 19, arată absolut minuscul. Mutându-ți privirea de la masivitatea profilului, descoperi un posterior cât se poate de ”Audi”. Linii și muchii clare, bine definite, drepte, în care blocurile optice unite amintesc cumva de modelul de competiție al anilor 80, Audi Quattro. Cel mai bine s-ar vedea pe un Q8 într-o culoare deschisă, ca banda neagră dintre blocurile optice spate să fie mai evidentă. Nu puteam să închei analiza exteriorului fără a pomeni despre oribilele evacuări false. Dacă până acum acestea erau cât de cât adânci pentru a păcăli și mai mult, pentru Q8, nemții nici nu s-au mai obosit să le mascheze. Sunt niște decupaje în plasticul bării posteriore și atât. Bine măcar că nu sunt cromate.

46736746_2102595063140430_6426214142260019200_n 46519174_750002915353539_7212644494066319360_n 46636087_2086015075043988_7081720628025229312_nAșa cum am spus și mai sus, Q8 este vârful de gamă al SUV-urilor Audi, ceea ce înseamnă că interiorul este preluat de la A8, dar adaptat pentru Q8. Întreg habitaclul este superb. Materiale de foarte bună calitate, îmbinări aproape de perfecțiune, tehnologie cu carul și confort sporit. În test am avut varianta cu pachetul S-Line, ceea ce înseamnă un volan teșit în partea inferioară, de dimensiuni mai mici și îmbrăcat în piele perforată, care se simte incredibil la atingere. Tot prin pachetul sportiv, scaunele au tetierele integrate și ar trebui să aibă ceva mai mult suport lateral. Nu este cazul în acest SUV. Totuși, romburile cusute în pielea Nappa oferă un adevărat spectacol vizual. Același lucru l-aș putea spune și despre design-ul bordului. Noul limbaj de design este foarte spectaculos, cu toate că unii ar spune că ”ecrane” și ”soft” nu reprezintă neapărat lux. Oricine poate pune tablete, dar butoanele din metal sunt mai greu de realizat. Totuși, ”Audi face moda, nu Milano” așa că noul trend este touchscreen. Ecrane peste ecrane, fără butoane și cu o mulțime de comenzi configurabile.

46503299_288678578655600_9072248037677465600_n 46495797_252277858777102_1456004027991982080_nAcestea reprezintă totuși un pericol. La un display touchscreen trebuie să te uiți unde apeși, altfel ai putea să greșești comanda. Dar Audi s-a gândit la asta și au făcut aceste ecrane din bord cu comandă haptică, în sensul că ecranul trebuie apăsat cu o oarecare forță, iar tu primești un semnal sonor, dar și tactil atunci când apeși ”butonul”. În teorie totul funcționează perfect, numai că apăsarea îndelungată, forțată pe acele comenzi este destul de incomodă, iar suprafața de sticlă a ecranelor este un adevărat magnet pentru amprente. Dacă pentru șofer acestea nu prea se văd, din scaunul pasagerului sau dacă lumina este direct spre ecrane, acestea arată destul de urât. Dar nemții s-au gândit la această problemă, așa că Q8 are o funcție de ”screen cleaning”, ceea ce înseamnă că ecranele se pot stinge pentru a fi curățate cu o cârpă specială. S-ar putea ca peste vreo 5 ani, acele display-uri să prezinte o mulțime de zgârieturi. Dar cine ține un Q8 atâta timp?

46525403_2088754348101831_5344274733225476096_nFiind un vârf de gamă, Q8 dispune de absolut toate tehnologiile disponibile în acest moment în gama Audi, iar aici vorbesc de conducere autonomă, masaj în scaune, dar și Virtual Cockpit, ecranul superb din spatele volanului. Acesta poate fi configurat să fie clasic, cu indicatoare de bord sau să-ți afișeze navigația pe aproape toata diagonala. Noul Q8 este spectaculos și datorită noutății. Un interior de A8 pe un SUV este spectacol, oricum ai privi-o.

46513643_120701395510852_1892186737476632576_nChiar dacă Q8 se vrea a fi mai sportiv decât un Q7 și fiind construit pe aceeași platformă pe care sunt și Porsche Cayenne sau Lamborghini Urus, Audi a decis ca singurul motor disponibil la vânzare să fie un diesel. Pentru România este de înțeles, deoarece se știe că clienții români adoră cuplul unui diesel mare. Motorizarea 50 TDI de pe noul Q8 este foarte potrivită pentru această mașină. Din cauza noii nomenclaturi multă lume crede că ai un ”cinci mii” sub capotă, dar de fapt e o unitate de 3 litri, destul de potentă. 286 cai putere și 600 Nm propulsează cele 2.2 tone până la 100 km/h în 6.3 secunde. Este o valoare mai mult decât decentă, dacă luăm în calcul masa extrem de mare, care poate ajunge chiar și la 2 tone jumătate, cu pasageri la bord și un rezervor plin. Dacă pe accelerări motorul face față cu brio, în niciun moment nu simți că ai nevoie de mai multă putere, atunci când întâlnești un viraj, parcă îți aduci aminte de lecțiile de fizică și de inerții.

46503231_1229164473891687_624596950460661760_nÎn linie dreaptă, puterea venită de la motor în modul Confort este liniară, simți doar forță și cuplu. Totuși, pune-o în modul Dynamic sau Sport, cum ar fi denumită la alții, iar combinația dintre cutia Tiptronic cu 8 rapoarte și motorul diesel cu cuplu mare, nu mai face față. În primul rând, chiar dacă suspensia pneumatică coboară mașina destul de mult, aceasta nu se întărește, așa că ruliul pe viraje este destul de pronunțat. Când te apropii de un viraj și apeși pedala de frână, inerția cauzată de greutatea mașinii este mare, așa că mașina se înclină, iar tu fiind pe frână, cutia nu știe ce treaptă să pregătească. Virezi de volan, sistemul quattro ține mașina pe trasă, iar când apeși din nou pe accelerație să ieși puternic din viraj, turația motorului nu mai este în zona superioară, așa că transmisia retrogradează mai multe trepte, iar cuplul de 600 Nm, este livrat brutal. Acest lucru este groaznic pentru condus sportiv și trebuie să fii constant în modul manual al transmisiei.

46503103_355196238380776_1925456022302883840_nÎncă nu am condus o mașină din această clasă care să aibă o conexiune cutie-motor mai instabilă ca la Q8. Chiar și la viteze mici, cutie trece retrogradările smucesc indiferent cum apeși pe accelerație. Într-un fel am simțit această cutie ca un CVT, unde atunci când ridici de pe accelerație, turația motorului tinde să revină rapid la relanti, iar atunci când accelerezi din nou, intervine acea smucire de cuplu. Nu știu cât de bine am explicat cum se simte acest lucru, așa că dacă vrei să conduci sportiv un SUV Coupe, mai bine îți iei un X6.

Nu mă înțelegi greșit, Audi Q8 nu pierde aderență sau nu poate menține trasa, dar e nevoie să te obișnuiești cu pedala de accelerație până ajungi să exploatezi potențialul motorului. E clar că noul Q8 este mult mai soft decât un Cayenne, de exemplu, dar totul ține de setări. Q8 se conduce cel mai bine în modul Confort, relaxat și fără pretenții sportive. Nici sistemul Mild-hybrid de 48V nu ajută la senzația de sportivitate. Acesta oprește motorul când rulezi pe autostradă sau când pedala de accelerație nu este folosită. În plus, oprește turația ”cade” când simte că vrei să te oprești în loc. În traficul urban, acest lucru ajută mult la reducerea consumului de carburant, dar pe viraje stâmte, când frânezi până aproape de 30 km/h, revenirea cutiei în turație înaltă este greoaie.

46508098_2195513450769841_3627682304807141376_nCa să răspund la întrebarea din titlu, Audi poate că a întârziat la masa SUV-urilor Coupe, dar pentru clienții Audi acesta a venit ca o gură de aer proaspăt. Este un model complet nou, atât ca design interior și exterior, cu tehnologii de vârf. Acum, indiferent ce client ești, ai o opțiune de la fiecare producător. Audi avea nevoie de un astfel de model, așa că în cazul noului Q8 merge foarte bine zicala ”niciodată nu e prea târziu”.

Audi Q8 50 TDI oferit pentru test drive de Porsche Timișoara

46511397_195072898086267_8934352181289549824_n 46514599_567354440354586_7438511322309853184_n 46508123_545364489221277_8739994435720314880_n 46519609_2069171199839760_6384424419707584512_n 46521681_293334468174962_793770279116472320_n 46717224_290551878257107_3183682810678345728_n 46700845_266725914026235_5492018056269922304_n 46652367_2249822278598408_247481521743593472_n 46747091_495986724144359_3748737856420446208_n 46825903_252766082071577_7338002877060743168_n 46524361_286393955341049_534635411587203072_n 46516642_355211465036389_5025210447553363968_n 46507447_760484057634057_7170448046700888064_n 46503963_1585462008222301_3405855984227188736_n 46497928_265056057539374_1402276796027633664_n 46495797_252277858777102_1456004027991982080_n

Share.

Leave a Reply