Superhatch

0

S-a pornit de la o rețetă relativ simplă. Iei un hatchback practic, de familie, iar sub capotă îi pui un motor potent. Brusc, din mașina economică, perfectă pentru oraș, ajungi la un monstru care mănâncă orice bucată de asflat virajat. Dar a fost un drum lung până în punctul acesta. Am condus câteva hothatch-uri, de la primele exemplare ale acestei specii, până la ultimele măreții tehnologice. Aș putea să dau un verdict obiectiv din acest punct de vedere, dar am uitat să spun ceva încă de la început. Un hothatch este gândit pentru plăcerea condusului. Probabil cel mai subiectiv aspect al lumii auto.

41694444_767609800254703_8562585992605728768_nCum definești o mașină distractivă? Nu este neapărat cea mai rapidă, cea mai precisă sau cea mai scumpă. Este un cumul de factori, un progres tehnologic realizat privind cu un ochi în urmă. Noul Honda Civic Type R privește în urmă prin faptul că este în continuare cu tracțiune față, la fel ca strămoșii săi, în schimb noul Ford Focus RS a prins valul tracțiunii integrale, dar oferind o experineță ce se vrea Grupa B contemporană. Din câte hothatch-uri am condus, Focus RS mi s-a părut că își depășește condiția, devenind chiar un superhatch.

41758876_2100517969959882_4226925290225401856_nÎn primul rând puterea este mult, mult peste a rivalilor direcți, fiind depășit doar de mărcile premium, ale căror preț este net superior. Acum câțiva ani, un hothatch se mulțumea cu un maxim 250 de cai putere, în schimb a treia generație Focus RS vine cu un impresionant 350 de cai putere și 470 Nm. În plus, pentru prima dată în această clasă de buget, să-i zicem, un hothatch își pune puterea pe asfalt prin intermediul tuturor celor patru roți. Spre deosebire de Golf R, de exemplu, sistemul de tracțiune integrală al Focusului este și mai inteligent.

41658984_2144103219178310_503582527454183424_nDin punctul de vedere al designului nu sunt multe de discutat, deoarece această generație Focus RS nu este la fel de dramatică precum noul Civic Type R, dar are câteva elemente specifice. Caroserie este clar a unui Focus deja pe piață de mulți ani, dar vine cu o bară frontală mult mai agresivă, cu prize de aer mari și plasic ce imită fibra de carbon. Îmi place în mod deosebit logo-ul RS prezent în grilă, într-o parte. RS-ul este ceva mai bombat în dreptul aripilor, pentru a acomoda jantele cu diametru de 19 inch. Focus RS Mk3 este, din punct de vedere subiectiv, un automobil arătos, mai ales când îi vezi eleronul de mari dimensiuni de pe hayon, dar și evacuările duble, imense, încadrate de un difuzor de aer superb. Dacă nu ar fi pentru culoarea Nitrous Blue, un necunoscător l-ar trece cu privirea. Într-un fel, asta e în antiteză cu un Civic Type R, de exemplu, dar sunt mulți cumpărători care vor o mașină rapidă, dar discretă, la fel cum era conceptul primelor hothatch-urilor. Totuși, marea majoritate a posesorilor își modifică hothatch-ul. Este o caroserie cumpărată în special de tineri, pentru care design-ul contează. Este o mașină distractivă, așa că ar trebui să se vadă asta. Depinde cum vrei să o privești. Civic Type R este clar mai spectaculos, dar nu știu dacă mai frumos.

41633867_611174832611075_4521516354028699648_n 41803767_267173767463320_1345118645402992640_nPentru că în 2018, un hothach este vârful de gamă a unei serii și interiorul Focus-ului RS este ”full full, fără piele”, cum s-ar zice. Are absolut toate dotările posibile pentru această clasă, plus câteva elemente specifice. Scaunele sunt fantastice, chiar dacă nu sunt cele inferioare în topul dotărilor, volanul teșit în partea inferioară oferă o priză bună, chiar dacă eu l-am simțit puțin prea subțire. În rest, sunt cusături albastre peste tot, iar în mijlocul tunelului central tronează levierul schimbătorului de viteze. Pentru că Ford Focus RS vine DOAR cu transmisie manuală, iar asta spune multe despre caracterul acestei mașini.

41744499_1094268917416560_4138042655726632960_nM-am urcat la volan și mi-am dat seama că nu este cea mai joasă poziție de condus. Nu împingi pedalele cum faci într-un Type R, de exemplu, dar asta înseamnă că poți lovi pedala de ambreiaj cu mai multă putere, iar mișcarea cu schimbătorul de viteze este naturală. Nu mă înțelegi greșit, nu stai ”peste bord”, de fapt, bordul fiind mai înalt, senzația este chiar bună, iar poziția la volan corectă. Încă din primii kilometri, indiferent de suprafața de rulare, simți suspensia fermă. Mașina aproape că țopăie atunci când e selectat modul Sport. În Track Mode amortizoarele nu mai au niciun fel de cursă. Dacă sunt fire de praf pe asfalt, le simți în spătarul scaunului. Prin comparație, Civic Type R se simte cel puțin S-Class din punctul de vedere al rulării. Dar suntem tineri, încă nu ne deranjează acest aspect. Dacă mașina îți ridică părul pe ceafă când accelerezi înseamnă că este o mașină specială.

41676305_2205651199681923_8981608422252216320_nNefiind mașina mea, nici măcar una de test, am luat-o încet încă de la început. Fără accelerări sau schimbări de direcție bruște. Știam din alte teste cât de capabil e sistemul de tracțiune integrală, dar am preferat să mă limitez la urcări liniare și să cunosc întâi mașina. Pe cum parcurgeam kilometri, iar traficul era mai ușor, au început accelerările mai agresive. Atunci proprietarul mi-a spus că acest Focus RS nu este tocmai stock. Are montat un filtru K&N și un upgrade Stage 1, ce urcă puterea cu încă vreo 30 de cai putere. În plus, această modificare schimbă boost-ul motorului, care acum intervine încă de la 2000 de rotații pe minut, în varianta de bază acest boost se întâmpla undeva după 3000. Într-un fel, se simțea turbo lag-ul dar fâsâitul turbinei și evacuarea care bolborosea, făcea trecerea mult mai plăcută. Am ajuns pe un drum mai șerpuit, iar cu fiecare viraj, simțeam cum mașina stă din ce în ce mai bine pe cum urcam în viteză. Aproape că nu puteam să-i ating limitele chiar dacă vitezele erau foarte mari. Peisajul din față trecea prin parbriz foarte repede, dar mașina aproape că nici nu se forța. Simțeam o aderență incredibilă, dată de sistemul de tracțiune integrală, dar prin volan, nu simțeam precizia direcției. Mașina se poziționează exact unde vrei, unde îi plasezi botul, dar direcția era o idee prea ușoară, iar volanul prea subțire pentru a-mi oferi senzația de dinamism pur. Focus RS este un superhatch brutal. Pentru a zâmbi cu adevărat, trebuie să-l conduci tare și agresiv. Atunci nu mai ai timp să te gândești la direcție sau la suspensiile care îți rup splina.

41728818_247740892592926_7957904560683483136_nDe sub capotă, motorul dezvoltat de Cosworth, din unitatea prezentă și pe Mustang, trebuia dus peste zona medie de turație, atunci simțeai imensa putere. Nu este cel mai carismatic motor, dar împreună cu evacuarea îți oferă o senzație unică, pe care, încă, nu am găsit-o la alt hothatch. Sunt doar 4 cilindri care produc peste 350 de cai putere, propulsând efectiv mașina până la 100 km/h în doar 4.5 secunde. A trebuit să experimentez și să cronometrez aceste valori. Focus RS este printre singurele mașini care oferă un sistem de launch control pe cutie manuală. Ambreiaj împins, accelerație la podea, turație la 5000 de rotații și eliberarea ambreiajului cât de repede poți. Este o senzație ciudată, deoarece în marea majoritate a manualelor, dacă apeși ambele pedale ”la fund” motorul se turează aiurea. Acum turația stătea fixă, exacuarea efectiv tuna, iar în momentul în care am ridicat piciorul de pe ambreiaj, am auzit un mic scârțâit al roților și când m-am uitat în instrumentarul de bord, avea deja 60 km/h. Într-o fracțiune de secundă. Apoi am schimbat a doua treaptă. Puterea este transmisă tuturor roților, aplecând de spate RS-ul. Incredibil cât de brutală a fost această plecare de pe loc. Pe o manuală. Pe un hatchback. Fiind deja conștient de puterea imensă, dar și de capacitatea de transfer a cuplului, către oricare roată, am decis să forțez și mai mult pe viraje.

41688252_2411900138849985_3825990088848834560_nIntrările în viraje erau gestionate mai greu din cauza masei destul de ridicate a Focusului, dar odată ce găseai trasa, puteai accelera în voie și chiar să simți cum puterea și cuplul pleacă de la motor spre roțile din exterior și traversează șasiul spre posterior. Când ai revenit cu volanul drept, explozia ce te împinge din spate este incredibilă. După câteva astfel de ture, în care te luptai să ții volanul drept, deoarece mașina ”dansează” pe drum când accelerezi brusc, te simți împlinit. Cred că dacă ai decupla sistemul de stabilitate și ai acționa modul Drift, experiența ar fi și mai înfricoșătoare. Dar acesta este caracterul Focusului RS. Dacă inginerii au vrut să readucă experienta Grupei B pe șosea, au reușit.

Sunt mulți cei care mă vor întreba, dacă Focus RS este mai bun decât Honda Civic Type R? Răspunsul meu este destul de simplu. Pentru exact aceiași bani primești exact ce vrei. În Civic Type R te simți confortabil, direcția este precisă și volanul nu îți sare din mâini. Ai funcția rev-matching, iar schimbările de treaptă sunt mai scurte. În Type R te simți un șofer bun. Mașina te face să simți asta. În plus este extrem de dinamic. Cu siguranță este cel mai sportiv și cel mai distractiv hot hatch cu tracțiune față. În schimb Focus RS este brutal, înfricoșător și greu să scoți performanțele. Dar după ce îl înveți, devii conștient de putere, de tracțiune și de greutate, absolut nimic nu îți poate sta în față sau în spate. Pe un drum virajat, Focus RS devine un superhatch, un muscle hatch, dacă îmi permiteți, care își arată mușchii doar celor dispuși să se ia la luptă cu el. Civic Type R și Focus RS sunt mașini cu personalități diferite, oarecum în antiteză din multe puncte de vedere și nu cred că ai da greș cu niciuna. Dar când vine vorba de putere pură, brutalitate și viteză, nu degeabă Focus RS primește titlul de superhatch.

Nu încercați să găsiți unul la test drive, așa că Mulțumiri speciale proprietarului care a avut încredere să-și lase Focus-ul RS de aproape 400 de cai putere pe mâna mea.

41678579_477314986118427_5074591082419847168_n41669976_631482663915739_1776056800387268608_n 41695213_325963944817244_4541914184509554688_n 41733839_1110414752447121_1043648130618228736_n 41606156_2151741418372491_7057608977978228736_n 41617485_481120072362506_3950617064682553344_n 41606937_286176238667222_8924338456448991232_n41799487_2259469990794598_6739136517324668928_n41676267_1468311836602371_8327875139504963584_n41677482_267098260577511_603182501220843520_n41678502_910320652502871_4145004127698550784_n41723630_2107574752826840_3487989910843949056_n41766679_232274857469962_2262081007614164992_n41731730_1145755678922011_3438932128669106176_n

Share.

Leave a Reply