Showroom

0

De multe ori mă întreb de ce testez o maşină de peste 140.000 de euro? Probabil nici la pensie nu o să ajung să îmi permit un astfel de automobil. Aş avea nevoie de un salariu peste medie, din care să nu cheltuiesc nimic şi tot îmi trebuie de mai bine de 30 de ani. Timp în care s-ar putea să nu mai îmi doresc acea maşină. Răspunsul după o zi alături de noul Mercedes Benz S-Class este: din fascinaţie. Exact cum spuneam în articolul despre experienţa ContiTech Show, suntem fascinaţi de tehnologie, de nou, dar mai ales să vedem în viitor. Iar pentru asta ai nevoie de resurse financiare. Nava amiral Mercedes Benz are preţul dictat de tehnologie, dar şi de lux. Se spune că totul vine la un preţ, iar atunci când conduci un showroom al viitorului, preţul este relativ.

22291656_10210763614268865_316167010_nCând a apărut ultima generaţie Mercedes Benz S-Class, cu toţii am rămas fascinaţi. Era extrem de frumoasă, impunătoare, elegantă. Luxul şi calitatea erau atuurile principale. Încă o dată Mercedes Benz dicta ce se va întâmpla în clasa de lux. Ţin minte că eram abia la început cu blogul, iar printre cele mai bune articole, în top se afla testul cu Clasa S. I-am spus atunci “Suprem”. Pentru că nimic nu era peste. Multe se pot schimba în 4 ani, mai ales într-o lume auto într-o continuă ascensiune, iar acum supremul S-Class a primit un facelift. Dar nu este facelift-ul pe care îl vezi la producătorii “de buget”. Nu este acea împrospătare pentru a mai stârni vânzările. S-Class este liderul de vânzări în această clasă încă de când a apărut. Nu, în cazul unui S-Class, facelift-ul vine să arate toate noutăţile ce vor fi disponibile mai maşinile din clase inferioare în viitor. Pentru că vorbim de nava amiral, de vitrina tehnologică a lumii auto, atunci când S-Class “se împrospătează”, de fapt îşi consolidează poziţia şi înaintează cu atât mai mult în faţa oricărui competitor.

22290157_10210763591588298_2101954390_nTocmai din acest motiv, Mercedes Benz a îmbunătăţit unde a crezut şi a lăsat aşa cum era, acolo unde nu era nevoie. Vorbesc bineînţeles de nivelul de confort şi lux atins de un S-Class. Aici Mercedes Benz nu mai aveau ce să îmbunătăţească, aşa că facelift-ul clasei S este în continuare cea mai confortabilă maşină în care am fost. E genul de confort pe care îl ai acasă. Când te aşezi în fotoliul tău, în care îţi găseşti întotdeauna locul. Te afunzi în scaunele moi îmbrăcate în cea mai fină piele şi îţi laşi capul pe perna ce acoperă tetiera. Scaunul din S-Class te îmbrăţişează, dar nu te strânge. Oriunde atingi e o experienţă în sine. Te poţi întinde, te poţi relaxa cum nu ai făcut-o în altă maşină. În articolul despre varianta pre-facelift am scris un întreg paragraf dedicat doar locurilor din spate, pe care vă invit să îl citiţi, iar în varianta facelift, pot să spun că este chiar mai confortabil şi mai luxos. Tot atunci spuneam că nu văd cum Mercedes Benz poate face experienţa în habitaclul unui S-Class mai confortabilă. Facelift-ul mi-a dat răspunsul: cu ajutorul tehnologiei.

22237382_10210763615068885_602908038_n 22330674_10210763614308866_667138507_nLa volan, pe lângă confortul oferit de poziţia scaunului şi a materialelor, totul îţi este la îndemână, iar acum majoritatea funcţiilor sunt selectabile prin touchscreen. Pentru a face bordul mai aerisit, display-ul central este mai departe, dar poţi să selectezi comenzile cu ajutorul unui touchscreen de la baza cotierei sau de pe spiţele volanului. Acestea sunt preluate de la noua generaţie E-Class şi sunt extrem de intuitive, plus că au un meniu relativ simplist, tocmai pentru a nu te distrage de la confortul rulării. Pentru confortul vizual, volanul are un design nou, extrem de spectaculos, cu spiţe drepte, iar cea inferioară, este dublă. În plus, volanul pare mai pătrat, care nu îndică tocmai lux, ci mai degrabă sportivitate, dar care oferă o priză excelentă. Apropo de sportivitate, Clasa S este singura maşină în care nu am simţit nevoie să retrogradez la accelerare. Efectiv nu poţi să fii atât de agresiv, atunci când stai la volan. Ecranele din spatele volanului sunt acum mult mai bine integrate în design-ul planşei de bord, cu toate că în mare, design-ul a rămas neschimbat, fiind la fel de special.

22291905_10210763614708876_2053860813_nMercedes Benz S-Class este un spectacol tehnologic, dar şi de lux, chiar dacă maşina nu este în mişcare. Privită din exterior este la fel de spectaculoasă, dar prin detalii subtile, nu prin artificii stilistice extreme. Chiar dacă am condus o variantă echipată opţional cu pachetul optic AMG, S-Class pare la fel de elegant. Singurele schimbări aduse de facelift sunt la grafica blocurilor optice. Cred că noua generaţie S-Class mizează şi pe partea estetică, dar cine îşi permite, o cumpără pentru experienţa condusului. Iar aici, Mercedes-Benz a ridicat extrem de mult ştacheta.

22264780_10210763591788303_916337246_nO bună parte a relaxării şi confortului la condus este dat şi de cât de silenţios e totul la interior. Pe lângă materialele excelente, în S-Class eşti privat de orice zgomot deranjant ce poate pătrunde în interior. Nimic nu îţi perturbă relaxarea de la volan sau de pe fotoliile din spate. Nici chiar motorul diesel de sub capota lungă. Aici vine probabil cea mai mare noutate a facelift-ului. În ultimii ani, germanii din Stuttgart erau recunoscuţi pentru motoarele V6, în schimba această generaţie primeşte un propulsor diesel de 3 litri cu 6 cilindrii în linie. Este de departe cel mai rafinat diesel pe care l-am condus. În varianta sa S400d, acest motor produce 340 cai putere şi un cuplu imens, de 700 Nm. Acestea sunt valori absolut ridicole pentru un diesel non-performance. Dar despre asta e vorba într-un S-Class. Să-ţi ofere performanţă superioară, fără să o simţi. Atunci când accelerezi un S400d, puterea vine treptat. Nu bruschează, nu vrea liniuţe de la semafor, chiar dacă ar umili multe maşini. Când apeşi pedala de acceleraţie, cutia retrogradează lin, simţi cum te împinge şi vezi cum creşte viteza în instrumentarul digital. Tot cuplul este transmis către cele patru roţi prin intermediul sistemului 4Matic. Acesta ajută la confortul rulării şi distribuirii puterii lin. Cu o asemenea uzină de forţă sub capotă, în S-Class nu am simţit nevoia de “downshift”, să retrogradez câteva trepte, înainte de o depăşire. Efectiv doar accelerezi fără să simţi. În continuare, S-Class nu mizează deloc pe sportivitate. Se simte o maşină mare, lungă şi grea, căreia nu-i plac virajele strânse. Era de aşteptat. Nu vrei să-ţi verşi şampania, cât timp şoferul încearcă să urmărească un AMG GT. Tocmai din acest motiv, un S-Class îţi limitează resursele sportive şi duce confortul la un alt nivel.

22291848_10210763591468295_917474932_nLa începtul articolului mă întrebam cum un S-Class poate fi mai confortabil la condus? Ceea ce oboseşte într-un final într-un S, este şoferul. Dacă scoatem factorul uman, atunci S-Class devine cea mai confortabilă şi relaxantă maşină din lume. Sistemele regăsite pe noua clasă S sunt disponibile şi pe alte automobile concurente, dar parcă aici, acum, funcţionează un pic mai bine. Distronic Plus a ajuns la o nouă generaţie, S-Class are camere, radare şi sisteme LiDar de generaţie nouă, totul pentru ca şoferul să nu se obosească conducându-l. Să ne înţelegem, noua generaţie S-Class nu este un automobil compelt autonom, ci unul care îşi foloseşte funcţiile de conducere autonomă, pentru confortul pasagerilor. A fost prima maşină în care am străbătut Timişoara de la nord la sud, fără să ating pedalele, ca mai apoi, când am ieşit din oraş, să nu mai fiu nevoit să ating nici volanul.

22264658_10210763614148862_978492739_nToate acestea au ajutat la un condus mult mai confortabil. Nu mai eram deloc stresat. Ştiam că maşina mă va ajuta şi va negocia unele situaţii mai bine. Plecând din parcarea reprezentanţei am simţit direcţia extrem de uşoară, parcă deconectată de la masivitatea maşinii. Gropile şi liniile de tramvai erau inexistente, atât de bine sunt absorbite denivelările. După o scurtă obişnuire a mea cu dimensiunile maşinii, am comutat pe sistemul de frânare automată, aşa că nu a mai fost nevoie să folosesc pedalele. În oraş funcţionează impecabil, mai ales dacă ai setat să urmărească un vehicol din faţă. Frânările sunt line şi foarte exacte, fără să lase “goluri” între maşini. Sistemul şi accelerează automat la plecarea de pe loc, dar dacă maşina stă mai mult de 20 de secunde, este nevoie de un impuls în pedala de acceleraţie pentru a porni din loc. Totuşi, e extrem de confortabil, mai ales în trafic aglomerat. Mercedes a mai introdus un sistem ce recunoaşte semnele de circulaţie şi poate stabili viteza în funcţie de acestea, indiferent ce face maşina din faţă. E bine că se poate decupla :) Totuşi, ar fi bine să-l lăsaţi să-şi facă treaba cum trebuie.

22237346_10210763614188863_1015304862_nExperienţa cea mai interesantă a fost atunci când am părăsit oraşul şi am intrat pe un drum naţional. În stânga volanului se regăseşte un buton care preia complet comenzile direcţiei. Folosindu-se de informaţii GPS, dar şi de camerele de la bord, acesta recunoaşte porţiunea de drum şi accelerează, frânează şi chiar virează pe curbe. Totul este în deplină siguranţă, exact între benzile sensului de mers. Am ajuns în momentul în care vorbesc şi testez o maşină care se conduce singură. În viitor s-ar putea să nu mai existe acest blog. Poate doar cu maşini de buget. Totuşi, este fascinant să stai la volanul unui automobil, iar acesta să meargă complet singur. Cum spuneam, nu este un automobil autonom, aşa că din când în când, îţi apare un martor în bord care te atenţionează să plasezi mâinile pe volan şi să-i dai un mic impuls, ca mai apoi să reia conducerea autonom.

Chiar dacă noul S-Class funcţionează ireproşabil în condusul autonom, nu ar trebui să te bazezi complet pe acest sistem. El este gândit pentru ajutorul şoferului, pentru relaxarea şi pentru siguranţa pasagerilor. Au fost unele momente când sistemul m-a atenţionat să preiau volanul şi pedalele, dar dacă există situaţii ce sunt obositoare pentru şofer, maşina, cu sistemele ei de siguranţă, te ajută enorm.

22237410_10210763591668300_54568006_nAcum 4 ani, Mercedes-Benz a revoluţionat clasa de lux. Astăzi, ne-a demonstrat de ce. Când toată lumea vorbeşte de maşini care se conduc singure, Mercedes Benz chiar oferă ceva ce funcţionează. Acum, în prezent. Facelift-ul clasei S ne arată exact ceea ce am văzut la toate generaţiie precedente. Inovaţia şi progresul din viitor, oferit în prezent. Este de departe cel mai confortabil sedan din această clasă, iar acum devine şi unul dintre cele mai tehnologizate. Cu fiecare generaţie sau facelift, S-Class evoluează în automobilul viitorului, de fapt, chiar evoluând viitorul.

Mercedes Benz S400d 4Matic oferit pentru test drive de Autoklass Timişoara.

22290530_10210763614428869_610603570_n22264645_10210763591548297_465836373_n22237410_10210763591668300_54568006_n22237394_10210763614988883_571610372_n22264476_10210763614628874_1547667620_n22237420_10210763615028884_1054279856_n22278681_10210763591748302_1298099630_n

 

Share.

Leave a Reply