Merg la Raliul Aradului 2017

0

Despre raliuri aş putea scrie doar din citate. Mulţi înaintea mea au spus în doar câteva cuvinte şi au concluzionat perfect ceea ce înseamnă raliul. Este acea formă a motorsport-ului unde nu cunoşti traseul. Mergi „în orb”. Dar dacă ai un copilot bun, chiar ai putea conduce cu ochii închişi. De la începutul unei probe de raliu, până la sfârşit, traseul se poate schimba, pot apărea obstacole noi, iar atunci când condiţiile meteo se schimbă, unii piloţi o văd ca pe o provocare, nicidecum amânarea probei. La urma urmei, aceştia sunt adevăratele vedete ale unui raliu. Piloţii. Cu toate că de multe ori ne amintim de maşini ce au făcut legendă, istoria acestor maşini nu era posibilă fără un talent ce îşi mişca mâinile şi picioarele în interior. Voi continua cu un citat spus de regretatul Colin McRae: „Drumurile drepte sunt pentru maşini rapide, virajele sunt pentru piloţi rapizi”.

18447893_10155359539153331_1510872423_nÎncă de mic am fost fascinat de această ramură a curselor. Cu toate că Formula 1 este „sportul rege al automobiliştilor” există un farmec aparte pentru raliuri. Poate şi fiindcă maşinile arată în mare precum unele care pot fi cumpărate, dar şi pentru faptul că acele maşini merg pe drumuri pe care ai putea merge şi tu ca şofer. Această fascinaţie apare atunci când vezi vitezele de care sunt capabile acele maşini, pe porţiuni de drum pe care ţie ţi-e frică să mergi tare sau te gândeşti la siguranţă. Bineînţeles, nu ar trebui nici măcar să încercăm să reproducem ce fac acele maşini, de aceea e bine să participăm la un astfel de eveniment, un raliu organizat, iar de acolo să ne luăm doza de adrenalină. Şi crede-mă, se poate.

18424781_10155359539058331_2144943157_n18451459_1560205964022024_597713131294726052_oCe timp mai potrivit decât începutul verii? În primul weekend de vară, mai exact 2-3 iunie, se va desfăşura Raliul Aradului 2017. A treia etapă din Campionatul Naţional de Raliuri, Raliul Aradului reprezintă totodată şi a doua etapă din Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA. Pe lângă cele 8 probe speciale ce se vor desfăşura în împrejurimile oraşului, superspeciala va fi una urbană şi va avea loc chiar în centrul Aradului, în faţa frumoasei primării a oraşului. Asta înseamnă o mai bună vizibilitate pentru spectatori, dar şi o apropiere mai puternică de maşinile ce vor face spectacol pe străzi. Cu toate că o maşină de raliu arată foarte bine atunci când glisează pe macadam, noroi sau zăpadă, să o vezi trecând pe sub semafoare cu eşapamentul puşcând este cu atât mai spectaculos.

Pentru prima dată voi asista de aproape la o etapă din Campionatul Naţional de Raliuri, voi vedea şi simţi maşini spectaculoase conduse la limită. Într-un fel pot spune că este un altfel mod de a privi maşinile, asta după ce le conduc normal pe drumuri publice, după ce am experimentat condusul pe un circuit, dar şi după ce am asistat de aproape la o cursă F1, cea de la Hungaroring. Merg la Arad cu o mare curiozitate, fiind ceva complet nou la care voi participa. Dar abia aştept să cunosc piloţii, să văd maşinile, traseul şi în general să mă bucur de una dintre cele mai spectaculoase forme de motorsport.

18387081_10155359539063331_217732450_nAnul acesta Campionatul Naţional de Raliuri are 7 runde, iar Raliul Aradului este singurul din partea de Vest a ţării. Pentru arădeni vorbim deja de a noua aniversare a raliului, şi chiar îmi doresc ca în viitor şi Timişoara să ajungă la asemenea performanţe. Dacă în ultimii ani, numărul spectatorilor veniţi la Arad ajungea la 10.000, anul acesta se aşteaptă să fie chiar mai mulţi. Startul festiv va avea loc joi, 1 iunie, în faţa primăriei, iar superspeciala va fi vineri seara de la ora 20.

Aşa cum spuneam şi la începutul articolului, citatele despre raliuri sunt la fel de frumoase ca şi competiţia în sine. Vă las cu unul ce mi-a rămas în minte. „Un pilot de circuit vede un viraj de 1000 de ori, un pilot de raliu vede 1000 de viraje odată”.

18386995_10155359538983331_1420410259_n

Pentru mai multe detalii despre Raliul Aradului accesaţi pagina oficială raliularadiului.ro

Fotografiile din acest articol sunt realizate de Botyan Alexandru. Mai multe poze de anul trecut, dar si de anul acesta veti gasi pe pagina lui de facebook Botyan Photography

18450139_10155359539088331_1979030889_n

Share.

Leave a Reply