Frankfurt 2017: Renault Megane RS

0

Unul dintre cele mai aşteptate modele de anul acesta, după hypercar-urile de milioane de euro, a fost noul Renault Megane, mai demult fiind cunoscut ca cel mai rapid hatchback cu tracţiune faţă. A fost o perioadă când nimeni nu putea egala performanţele hatch-ului francez, mai ales pe circuit. Dar a trecut foarte mult de când Renault făcea legea, între timp apărând două generaţii Honda Civic Type R sau Seat Leon Cupra R. Se pare că acum “regele” a revenit. Şi este mai spectaculos ca niciodată.

2018-renault-megane-rs-13În primul rând este bazat pe noua generaţie Megane, care este cea mai frumoasă dintre toate. Aşa că versiunea sportivă nu putea decât să ne bucure privirile. Partea frontală este mult mai agresivă, cu prize de aer generoase, în care regăsim lumini de ceaţă, specifice modelelor Sport Renault, cu trei LED-uri dispuse să imite un steag în carouri. Grila are acum o plasă cu model “fagure”, iar inscripţia R.S. o vedem sub logo-ul imens. Partea frontală este cât se poate de agresivă, în comparaţie cu modelul standard, dar unii spun că nu ar fi atât de radicală precum un Civic Type R, de exemplu. Totuşi, putem vedea aripile faţă extrem de evazate, ce oferă o imagine sportivă şi care adăpostesc jante mai mari, dar şi un ecartament mult mai lat. În spatele aripilor faţă avem o priză pentru redirecţionarea aerului.

2018-renault-megane-rs-15În schimb, posteriorul este chiar mai agresiv, noul Renault Megane RS vine cu un difuzor de aer ridicol, în mijlocul căruia vedem ieşirea trapezoidală a evacuării. Bara spate este sculptată să fie cât mai sportivă. Cred că noul Megane RS duce lipsă de un eleron mai mare şi mai agresiv. În această clasă, doar Honda Civic Type R aduce un design radical şi extrem, în rest, competitorii direcţi, Seat Leon Cupra sau chiar Ford Focus RS, sunt destul de conservatori, în acelaşi stil cu noul Megane RS.

2018-renault-megane-rs-17 2018-renault-megane-rs-9Mulţi se anticipau trenul de rulare şi motorizarea care va echipa noul Megane RS. Francezii au ales să meargă în continuare pe tracţiunea faţă, dar acompaniată de sistemul 4Control, introdus prima dată pe Megane GT. Acesta permite virarea roţilor spate, pentru un plus de agilitate şi dinamică pe viraje. Cu acest sistem, Renault spune că Megane RS va fi chiar mai dinamic decât rivalii. Motorizarea aleasă este de asemenea foarte interesantă, noul Megane RS preluând motorul 1.8 turbo de la sportiva Alpine A110. Acesta produce 280 de cai putere, ceva mai puţin decât competitorii direcţi, dar Renault ne spune că în 2018 va exista o versiunea Trophy cu peste 300 de cai putere. În prezent, Megane RS vine cu două setări pentru şasiu, Sport şi Cup, ultima fiind mai mult axată pentru circuit. Încă nu s-au oferit informaţii despre performanţe, dar ne aşteptăm la un sprint până la 100 km/h în jurul valorii de 6 secunde. Probabil cel mai interesant aspect îl reprezintă cutia de viteze. Pentru că vorbim de un model sportiv, Renault a ales să echipeze Megane RS cu o cutie manuală în şase trepte şi o frână de mână clasică. Acest anunţ a fost primit foarte bine de către pasionaţi, pentru că asta înseamnă că Renault nu a uitat plăcerea condusului, în detrimentul milisecundelor de pe circuit. Totuşi, va exista şi o variantă cu transmisie automată EDC, cu padele în spatele volanului. Faptul că va exista un Megane RS cu transmisie manuală, exact aşa cum erau generaţiile din trecut, îl va face şi pe noul model foarte apreciat.

2018-renault-megane-rs-19 2018-renault-megane-rs-20 (1)Noul Renault Megane RS se va dovedi un real succes, mai ales că pentru această generaţie, francezii au avut o bază foarte bună. A patra generaţie Megane este foarte frumos, extrem de tehnologizat, iar cu motorul unei sportive pur sânge, este cu atât mai special. Sincer, nu cred că îţi poţi dori mai mult de la un hothach.

2018-renault-megane-rs-11 2018-renault-megane-rs-8 2018-renault-megane-rs-14 2018-renault-megane-rs-10

Share.

Leave a Reply